Ion Țiriac a fost la meciul de retragere a lui Nadal, dar a plecat la mijlocul partidei: ”Au făcut o greșeală”
articol scris de Digi Sport27.11.2024, 19:05
Cariera lui Rafael Nadal (38 de ani) s-a încheiat la mijlocul lunii noiembrie, odată cu eliminarea Spaniei de la turneul final al Cupei Davis. ”Regele zgurii” a pierdut ultimul său meci în fața olandezului Botic van de Zandschulp, 4-6, 4-6.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Ion Țiriac, după retragerea lui Rafael Nadal: ”Fizicul lui nu mai poate da”
Galerie Foto
La partida de la Malaga în urma căreia Nadal a spus adio tenisului a fost prezent și Ion Țiriac (85 de ani). Omul de afaceri, însă, nu a rezistat până la final. Acesta susține că ”El Matador” nu trebuia convocat în echipa de Cupa Davis a Spaniei.
- Citește și: Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis
“Am fost acolo, am stat acolo şi am plecat la mijlocul meciului. Cred că spaniolii au făcut o greşeală. Nadal s-a retras de mult timp. Fizicul lui nu mai poate da. A făcut-o corect, un al doilea Nadal va fi greu de găsit.
Am fost în toată Spania săptămâna aia. Peste tot vedeam: `Îţi mulţumim, Nadal!`. Dar nu avea nimic cu tenisul. Iar personajul Nadal deja s-a uitat în acele momente în care a pierdut un meci de tenis. Dar asta înseamnă un popor care îşi respectă valorile”, a declarat Țiriac.
”Mă voi retrage din tenisul profesionist, dar sunt încă aici, sper să fiu un bun ambasador pentru tenisul mondial, asta am încercat să fac toată viaţa mea, să mă străduiesc în fiecare zi să fiu mai bun, să dau dovadă de respect, umilinţă şi să apreciez toate lucrurile bune.
Am încercat să fiu o persoană bună, sper că puteţi vedea asta. Părăsesc această lume după ce mi-am găsit mulţi prieteni de-a lungul timpului. Plec cu liniştea sufletească de a şti că, într-un fel, am lăsat o moştenire sportivă şi personală.
Vreau să-mi iau rămas bun mulţumindu-i familiei mele, care nu m-a dezamăgit niciodată, când lucrurile păreau imposibile, mi-a ţinut picioarele pe pământ. Titlurile, recordurile sunt acolo, dar aş vrea să fiu amintit ca o persoană bună, care îşi aminteşte de originile sale, un tânăr din Mallorca”, au fost câteva dintre cuvintele rostite de Nadal, după retragerea oficială din tenis.
Etichete: ion tiriac , rafael nadal , cupa davis , retragere nadal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de oameni la bord, pasageri și membri ai...