Foto Surpriza de care a avut parte Ana Bogdan, după ce a ajuns în turul trei la Wimbledon: ”Ciupește-mă acum!”
articol scris de Digi Sport06.07.2023, 21:13
Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) s-a calificat în turul trei al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a trecut de americanca Alycia Parks (22 de ani, 51 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-2.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Galerie Foto
Întâlnirea de care a avut parte Ana Bogdan la Wimbledon: ”Ciupește-mă acum”
După ce s-a calificat în turul trei al turneului de la All England Club, Ana Bogdan și-a întâlnit idolul. Românca a fost vizitată de Lindsey Vonn, una dintre cele mai mari schioare americane.
”Ciupește-mă acum! Încă nu-mi vine să cred! Ești idolul meu și doar văzându-te cum concurezi, câștigi, dobori recorduri și depășești accidentările, am învățat cât de puternică, puternică și hotărâtă ai fost de fiecare dată!
Sunt mai mult decât recunoscătoare că ne-am întâlnit în sfârșit! Tu ești inspirația mea și motivul pentru care am găsit întotdeauna puterea de a reveni, făcând ceea ce îmi place ori de câte ori a trebuit să lupt cu o accidentare, anxietate sau depresie!
Mulțumesc pentru atâtea lucruri pe care le-am învățat de la tine și pentru că sunt o persoană atât de minunată”, a scris Ana Bogdan, la InstaStory, alături de o fotografie cu Lindsey Vonn.
Ana Bogdan, pe locul 46 WTA în clasamentul live și cu 153.000 de euro în cont
Românca a fost condusă în primul set cu 0-5 și, în cele din urmă, l-a pierdut cu 1-6. Bogdan ”a renăscut” în actul secund, pe care l-a câștigat cu 6-3, iar decisivul și l-a adjudecat cu 6-2. În runda a treia a Grand Slam-ului de la Wimbledon, sportiva noastră se va duela cu ucraineanca Lesia Tsurenko (34 de ani, 60 WTA).
Clasată pe locul 57 în ierarhia mondială la începutul competiției de pe iarba londoneză, grație calificării în turul 3, Ana Bogdan a urcat până pe 46 în clasamentul live, iar o victorie în fața Lesiei Tsurenko ar propulsa-o până pe 40. Acest top se poate modifica în timp real, în funcție de rezultatele celorlalte jucătoare.
După ce a învins-o pe Parks, românca și-a asigurat un cec în valoare de 153.000 de euro.
Ediția din acest an a turneului de Grand Slam de la Wimbledon oferă premii record, în valoare totală de peste 51 de milioane de euro.
Pentru tabloul feminin de simplu, premiile sunt împărțite astfel:
- Eliminare în turul 1 - 64.000 de euro
- Eliminare în turul 2 - 100.000 de euro
- Eliminare în turul 3 - 153.000 de euro
- Eliminare în optimi - 242.000 de euro
- Eliminare în sferturi - 397.000 de euro
- Eliminare în semifinale - 701.000 de euro
- Eșec în finală - 1.3 milioane de euro
- Câștigarea turneului - 2.7 milioane de euro
Etichete: wimbledon , lindsey vonn , lesia tsurenko , ana bogdan , ana bogdan wimbledon , alycia parks
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...