Simona Halep a suferit mult după eşecul din finala Roland Garros: "Simţeam că mor în fiecare zi"
27.09.2017, 13:28Simona Halep a oferit la împlinirea a 26 de ani un interviu-eveniment pentru Forbes, în care a dezvăluit cât de mult a suferit după eşecul din acest an din finala de la Roland Garros, cu Jelena Ostapenko.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dacă ar fi cucerit la Paris primul său titlu de Grand Slam, românca ar fi devenit şi noul lider al clasamentului WTA.
"La Open-ul francez am simţit că am fost foarte aproape, dar nu am reuşit să câştig. După finală, m-am întâlnit cu Kim Clijsters şi mi-a spus că ea a pierdut patru finale de Grand Slam înainte să o câştige pe prima. Poate mai am nevoie de timp, de experienţă. Simt că voi avea suficient timp la dispoziţie dacă voi munci din greu, astfel devenind mai bună. Am avut acea înfrângere în minte mult timp, simţeam că mor în fiecare zi. Dar acum mă gândesc la ea într-un mod pozitiv. Nu am pierdut finalele, am jucat finalele, aşa iau lucrurile pe de-a întregul", a declarat Halep.
Românca ştie şi ce trebuie să facă pentru a-şi îmbunătăţi jocul.
"Nu este ceva ce pot specifica, însă trebuie să am lovituri mai puternice. Trebuie să am un forehand mai puternic, iar serviciile sigur trebuie să fie mai bune. Mă deplasez bine, mă simt sănătoasă, nu am accidentări, aşa că sunt gata să lucrez. Pot spune şi că este destul de dificil acum pentru că este sfârşitul anului şi mă simt puţin epuizată mental. Dar sunt ok, simt că pot juca înca trei turnee şi apoi, gata", a mai spus a doua jucătoare a lumii pentru sursa citată.
Simona Halep mai pierduse o finală la Roland Garros în 2014, contra Mariei Sharapova. Românca are un trofeu câştigat în 2017, la Madrid, şi alte trei finale disputate, la Roma, Roland Garros şi Cincinnati.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: simona halep , halep , halep roland garros , halep ostapenko finala roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...