Serena Willilams a revenit cu o victorie în circuitul WTA. "Am intrat pe teren cu o mare bucurie în suflet"
09.03.2018, 10:28Serena Williams (36 ani), fostă numărul unu mondial, a câştigat joi primul meci după o absenţă de 14 luni din circuitul feminin, impunându-se cu 7-5, 6-3 în faţa kazahei Zarina Dias, în primul tur al turneului WTA de la Indian Wells (SUA).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cea mai mică dintre surorile Williams, care a devenit mamă în luna septembrie a anului trecut, când a adus pe lume o fetiţă, nu a mai avut nicio apariţie în circuitul WTA după succesul de la Openul Australiei din 2017. Ea a avut nevoie de o oră şi 32 minute de joc pentru a se impune în partida cu Zarina Dias, ocupanta locului 53 în ierarhia mondială.
Şi ultimul meci dintre cele două se încheiase cu acelaşi scor, în 2016, în turul al treilea la Miami.
Următoarea adversară a Serenei Williams va fi olandeza Kiki Bertens (locul 29 WTA), calificată direct în turul secund al competiţiei din California.
"A fost incredibil, un an și un copil mai târziu. Iar acum voi merge acasă la fiica mea. N-am vrut să pun prea multă presiune pe mine la acest turneu. Am intrat pe teren știind că în aceste prime meciuri nu voi fi cu siguranță la cel mai bun nivel al meu. Sunt puțin ruginită. N-am nimic de pierdut, am doar de câștigat și joc de așa natură. Intru pe teren și evoluez cu o mare bucurie în suflet. Știu că pot fi puternică orice s-ar întâmpla în viața mea. Am simțit că povestea mea nu s-a încheiat" a declarat Serena la finalul partidei.
Rezultate - turul 1:
Sorana Cîrstea (România) - Monica Niculescu (România) 6-2, 6-3
Monica Puig (Porto Rico) - Beatriz Haddad Maia (Brazilia) 6-3, 7-6 (7/3)
Natalia Vihlianţeva (Rusia) - Vera Zvonareva (Rusia) 6-3, 6-2
Danielle Collins (SUA) - Taylor Townsend (SUA) 2-6, 6-4, 6-3
Mona Barthel (Germania) - Veronica Cepede Royg (Paraguay) 6-2, 6-1
Yanina Wickmayer (Belgia) - Kayla Day (SUA) 6-3, 6-2
Catherine Bellis (SUA) - Sara Sorribes Tormo (Spania) 6-0, 6-3
Ekaterina Makarova (Rusia) - Kirsten Flipkens (Belgia) 6-2, 6-4
Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Magda Linette (Polonia) 5-7, 7-6 (7/2), 7-6 (7/4)
Su-Wei Hsieh (Taiwan) - Carina Witthoeft (Germania) 5-4 (abandon Witthoeft)
Serena Williams (SUA) - Zarina Dias (Kazahstan) 7-5, 6-3
Lara Arruabarrena (Spania) - Lesia Ţurenko (Ucraina) 3-6, 6-3, 6-4
Sofia Juk (Rusia) - Alize Cornet (Franţa) 7-5, 6-4
Katerina Siniakova (Cehia) - Christina Mchale (SUA) 3-6, 6-2, 7-6 (8/6)
AGERPRES
Etichete: serena williams , serena williams indian wells , revenire serena , revenire serena williams , indian wells 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...