Rodri, la Real Madrid? Declarații măgulitoare ale fotbalistului la adresa ”Galacticilor”
articol scris de Digi Sport22.11.2024, 12:16
Rodri (28 de ani) a fost unul din jucătorii esențiali în acest sezon, atât în tricoul lui Manchester City, cât și în cel al naționalei Spaniei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul defensiv al ”Cetățenilor” a reușit să câștige și Balonul de Aur 2024, cea mai importantă distincție care i se poate acorda unui fotbalist pe plan individual.
Deși mai are contract cu gruparea din Premier League până în vara lui 2027, în spațiul public au apărut zvonuri legate și de un posibil viitor transfer al său, iar printre echipele nominalizate a apărut și Real Madrid.
Asta în contextul în care ”Galacticii” sunt recunoscuți pentru ”tradiția” de a aduce pe Santiago Bernabeu jucători care au câștigat Balonul de Aur, precum Luis Figo, Zinedine Zidane, Ronaldo Nazario, Michael Owen, Cristiano Ronaldo și Kaka.
Rodri: "Real Madrid este cel mai bun și mai de succes club din istorie"
Zvonul cu Rodri la Real Madrid a devenit viral, astfel că a fost întrebat și jucătorul ce părere are despre o astfel de ipoteză. Răspunsul spaniolului a fost unul care lasă loc speculațiilor.
”Real Madrid este cel mai bun și mai de succes club din istorie. Dacă te cheamă, este o onoare.
Trebuie să fii mereu atent, este evident… te simți mândru”, a spus Rodri, confom El Larguero.
Rodri lasă de înțeles și că s-ar putea să se retragă din fotbal în Anglia, mai ales că la City spune că se simte foarte bine.
„Să-mi închei cariera în Anglia ar putea fi, de asemenea, o posibilitate. Mă simt foarte bine acolo, iubesc cu adevărat fotbalul englez și Manchester City este un club fantastic… mă simt iubit acolo.
Dar Spania este țara mea și, bineînțeles, continui să urmăresc tot ce se întâmplă în La Liga”, a mai spus Rodri
Rodri a recunoscut de mai multe ori că are o relație foarte bună de prietenie cu Dani Carvajal (32 de ani), actual jucător al lui Real Madrid și coechipier cu Rodri la echipa națională a Spaniei. Împreună cei doi au reușit să câștige Campionatul European din vara acestui an cu reprezentativa Spaniei.
În vara acestui an, Carvajal a fost întrebat dacă l-ar vedea pe Rodri la Real Madrid.
”Da, fără îndoială, îi spun în fiecare zi: Pleacă din Manchester, nu este soare, vino la Madrid pentru că avem nevoie de tine, pe lângă faptul că ești de aici, din Madrid”, spunea Dani Carvajal, conform Marca.
Manchester City vrea să demareze negocierile cu Rodri pentru prelungirea contractului
Potrivit City HQ, oficialii lui Manchester City vor să înceapă negocierile cu Rodri pentru prelungirea contractului la sfârșitul acestei săptămâni (weekend-ul 23-24 noiembrie).
Mijlocașul spaniol mai are angajament cu actuala campioană din Premier League până în iulie 2027, dar ”Cetățenii” vor să și-l asigure pe Rodri pe o perioadă mult mai lungă de timp și, implicit, să înlăture zvonurile legate de o posibilă mutare a fotbalistului la Real Madrid sau Barcelona.
Rodri se află din iulie 2019 la Manchester City și a devenit unul dintre jucătorii de bază ai lui Pep Guardiola (53 de ani). În schimbul spaniolului, ”Cetățenii” le-au plătit celor de la Atletico Madrid 70 de milioane de euro.
- 130 de milioane de euro este cota de piață a lui Rodri, potrivit Transfermarkt.
- 26 de goluri și 30 de assist-uri sunt cifrele mijlocașului la Manchester City, în 260 de partide.
Etichete: manchester city , real madrid , dani carvajal , balonul de aur , rodri , transfer rodri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...