Galerie Foto Salt remarcabil reuşit de Jaqueline Cristian după turneul de la Sankt Petersburg. Clasamentul primelor 8 românce
articol scris de Digi Sport22.03.2021, 10:02
Jaquelin Cristian a reuşit o participare aplaudată la turneul WTA 500 de la Sankt Petersburg, acolo unde a ajuns până în sfertruile de finală, după ce a început din calificări.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După ce a eliminat-o pe Jelena Ostapenko, fosta câştigătoare de la Roland Garros, 6-3, 7-6, Jaquelin a fost învinsă de Svetlana Kuznetsova (39 de ani), în trei seturi, 7-6, 3-6, 3-6.
Jaqueline Cristian a urcat 19 locuri şi a ajuns pe 141
Dar punctele strânse au ajuta-o să facă un salt remarcabil în clasamentul WTA. Tânăra noastră jucătoare a ajuns pe locul 141, după o urcare de 19 poziţii. Cea mai bună clasare o are Simona Halep, locul 3, Patricia Ţig este a doua, locul 63, iar Sorana Cîrstea a 3-a, locul 67.
Galerie Foto
Cel mai probabil, mai ales că reprezintă viitorul tenisului românesc, Jaquelin Cristian se va afla între jucătoarele pe care noul căpitan al echipei de tenis feminin a României, Monica Niculescu, le va convoca pentru meciul cu Italia, din cadrul Billie Jean King Cup, aşa cum se numeşte acum FED Cup.
Disputele vor avea loc la Cluj, pe 16 şi 17 aprilie, si vor putea fi urmărite la Digi Sport şi pe digisport.ro. Tricolorele sunt mai puternice după ce Simona a anunţat că va participa şi ea.
Locurile ocupate de primele 8 tenismene din România în clasamentul WTA
Galerie Foto
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...