Galerie Foto Roger Federer s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon! Pe cine va întâlni elvețianul
articol scris de Digi Sport03.07.2021, 20:45
Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (8 ATP, favorit nr. 6) s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Elvețianul a trecut în patru seturi, 6-4, 6-4, 5-7, 6-4, de britanicul Cameron Norrie (34 ATP, cap de serie nr. 29).
Federer s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon
Galerie Foto
Federer, care va împlini luna viitoare 40 de ani, s-a impus după două ore şi 36 de minute, bifând a 104-a victorie obţinută în 117 meciuri disputate pe iarba de la Wimbledon, unde a cucerit de opt ori trofeul în cariera sa (ultima oară în 2017), în 12 finale disputate.
În runda următoare, elveţianul va juca împotriva italianului Lorenzo Sonego (27 ATP, favorit nr. 23).
Alte rezultate de sâmbătă:
Matteo Berrettini (Italia/N.7) - Aljaz Bedene (Slovenia) 6-4, 6-4, 6-4
Ilia Ivaşka (Belarus) - Jordan Thompson (Australia) 6-4, 6-4, 6-4
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.16) - Nick Kyrgios (Australia) 2-6, 6-1, 0-0 (abandon Kyrgios)
Alexander Zverev (Germania/N.4) - Taylor Fritz (SUA/N.31) 6-7 (3/7), 6-4, 6-3, 7-6 (7/4)
Lorenzo Sonego (Italia/N.23) - James Duckworth (Australia) 6-3, 6-4, 6-4
Hubert Hurkacz (Polonia/N.14) - Alexander Bublik (Kazahstan) 6-3, 6-4, 6-2.
Roger Federer: ”Am jucat la un nivel înalt!”
La finalul partidei, jucătorul elvețian a declarat că este foarte mulțumit de jocul făcut împotriva britanicului, deși Norrie a reușit să își adjudece al treilea set al partidei.
”Sunt ușurat pentru că a fost un duel extrem de dur. Am fost foarte aproape să câștig în setul trei, dar a jucat excelent astăzi. Cred că am jucat la un nivel înalt, dar el a jucat foarte bine și m-a învins în setul trei. Per total, sunt foarte fericit cu felul în care am jucat”, a declarat Roger Federer la finalul partidei, citat de ATP Tour.
Roger Federer s-a retras în optimile de finală de la Roland Garros
"Cred că Roger a făcut o mutare inteligentăla Paris. Și-a testat corpul, și-a revenit puțin la forma sa și a obținut exact ce și-a dorit. Trei meciuri, iar apoi a decis că nu voia să riște o accidentare. Wimbledon este principalul său obiectiv", a explicat Goran Ivanisevic.
După ce a abandonat înaintea optimilor de pe zgura de la Roland Garros, Roger Federer a debutat în sezonul pe iarbă, cu turneul de la Halle. Însă și aici a ajuns doar până în optimi, unde a fost eliminat de puștiul de 20 de ani Felix Auger-Aliassime (21 ATP).
AGERPRES
Etichete: wimbledon , roger federer , cameron norrie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...