"Revoluție" în lumea tenisului după cazul de dopaj al Simonei Halep! ITIA, vizată direct
articol scris de Digi Sport06.03.2024, 16:40
Simona Halep (32 de ani) și-a redus suspendarea de patru ani dictată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) la nouă luni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Românca a făcut apel la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) și a avut câștig de cauză, după ce a dovedit că nu s-a dopat în mod conștient, ci a fost contaminată cu roxadustat. Halep a redevenit eligibilă să participe la turnee, însă a stat 17 luni în afara terenului (din momentul în care a fost suspendată provizoriu).
PTPA vrea să facă "revoluție" în tenis
Subiectul a stârnit nenumărate reacții la nivel mondial, printre care și a celor de la Asociația pentru Protecția Jucătorilor Profesioniști de Tenis, care consideră că româncei i s-a făcut o mare nedreptate. În acest sens, cei de la PTPA vor încerca să îi determine pe cei de la ITIA să facă mai multe schimbări.
"Așa cum ne dictează principiile noastre, PTPA sprijină necondiționat dreptul jucătorilor la un proces, apel și un sistem anti-doping corect și logic.
Decizia TAS de a reduce suspendarea Simonei Halep de la patru ani la nouă luni dovedește nevoia de o reformă majoră asupra unui sistem injust care eșuează în protejarea acestor drepturi.
Simona a ispășit deja 17 luni de suspendare și a pierdut poziția în clasament, premiile în bani, reputația și alte prejudicii ireparabile. Faptul că a câștigat la apel nu îi va da înapoi timpul pierdut.
PTPA a lucrat cu Simona și cu echipa ei de-a lungul anului trecut și dorim să sprijinim toți jucătorii în demersurile lor de a se întoarce în competiții.
Rămânem dornici să colaborăm cu ITIA și să implementăm schimbări logice asupra unui proces care continuă să își arate defectele imense. Un sistem mai corect și mai logic trebuie implementat pentru binele tuturor", a fost mesajul PTPA, conform presei americane.
Ahmad Nassar, reacție dură după procesul Simonei Halep
Pe aceeași temă a oferit o reacție și Ahmad Nassar, directorul PTPA, organizație fondată de Vasek Pospisil și Novak Djokovic.
"În primul rând, ne bucurăm că Simona și-a spălat numele. Dar e departe de o victorie. Nimeni n-a câștigat în mod real aici.
Nu primește înapoi perioada de un an și jumătate pierdută. Nu primește nici punctele sau premiile financiare.
Iar, cireașa de pe tort, TAS a decis că suspendarea Simonei s-a sfârșit anul trecut. Are cineva o mașină a timpului? Asta trebuie să se schimbe. Și vom lucra la a schimba acest lucru", a scris Nassar pe Twitter.
Etichete: simona halep , dopaj , ptpa , ahmad nassar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...