Regulamentul e clar: Simona Halep revine pe teren! Primul turneu la care poate juca
articol scris de Digi Sport20.07.2023, 20:53
Simona Halep (31 de ani, 55 WTA) apare pe lista jucătoarelor înscrise pentru US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care are loc între 28 august și 10 septembrie.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Prezența româncei pe listă arată că sunt șanse foarte mari ca Simona Halep chiar să fie pe teren la US Open și să joace primul meci după un an de pauză, cauzată de suspendarea provizorie pentru dopaj.
Regulamentul WTA: o jucătoare nu poate fi înscrisă la turneu dacă e suspendată provizoriu
Concret, după cum a observat jurnalistul Daniel Radu, regulamentul WTA specifică foarte clar că o jucătoare nu poate fi înscrisă la un turneu de categorie WTA 1000 sau la unul de Grand Slam dacă este suspendată, chiar și provizoriu, pentru dopaj.
”În conformitate cu Regulile de Integritate, o jucătoare care execută o perioadă de ineligibilitate sau suspendare provizorie în temeiul TADP sau TACP, după caz, nu este eligibilă să participe la un turneu sau să fie înscrisă automat într-un turneu WTA 1000 Mandatory sau de Grand Slam, care va avea loc în perioada ei de ineligibilitate sau suspendare provizorie”, se arată în regulament.
De altfel, tocmai acest pasaj de regulament a făcut ca Simona Halep să nu apară pe lista preliminară a participantelor la niciun alt turneu desfășurat în acest an. Nici măcar la Wimbledon, care a început după startul audierilor Simonei Halep.
Astfel, prezența Simonei Halep pe lista jucătoarelor înscrise pentru US Open arată că verdictul instanței în cazul său va fi, în cel mai ”negru” scenariu, o suspendare de cel mult un an.
Mai există și posibilitatea ca Simona Halep să-și fi dovedit nevinovăția și suspendarea să-i fie ridicată definitiv. Oricare ar fi decizia, ITIA, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, are posibilitatea să o conteste la TAS, cum are și Simona Halep.
- 29 august 2022 - data ultimului meci jucat de Simona Halep în circuitul WTA, 2-6, 6-0, 4-6 cu Daria Snigur la US Open
Simona Halep își încheiase sezonul 2022 din cauza operației la nas
În septembrie, cu o lună înainte să vină anunțul suspendării provizorii, Simona Halep transmitea că nu va mai concura în sezonul 2022, pentru că are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare după operația la nas suferită.
Românca a decis să facă intervenția chirurgicală pentru a scăpa de problemele respiratorii, dar și pentru latura estetică. În acest sens, Simona Halep a făcut o rinoplastie, al cărei rezultat poate fi văzut în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: simona halep , us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...