Logodnica lui Darius Olaru: "S-a încheiat!"
articol scris de Digi Sport25.12.2024, 10:10
Darius Olaru (26 de ani) a avut un 2024 excelent, pe care l-a încheiat în forță: "dublă" pentru FCSB în victoria din deplasare, cu Poli Iași (2-0).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Roș-albaștrii au anunțat, prin patronul Gigi Becali (66 de ani), că se așteaptă ca o echipă să îi achite zilele aceasta clauza de reziliere mijlocașului.
Darius Olaru a mărturisit, în mai multe rânduri, că vrea să-și încerce șansa în străinătate.
Logodnica lui Darius Olaru: "S-a încheiat! Sărbători fericite!"
Galerie Foto
Cristina Pădurean, logodnica lui Darius Olaru, nu a făcut deplasarea la Iași, însă l-a urmărit pe iubitul ei la televizor și, la scurt timp după încheierea partidei, a postat un scurt mesaj.
"S-a încheiat! Sărbători fericite!", a fost mesajul scurt postat de logodnica căpitanului de la FCSB, pe Instagram.
Darius Olaru a cerut-o în căsătorie pe Cristina în urmă cu un an, în vacanța petrecută în Dubai, cu ocazia Sărbătorilor.
Tânăra l-a urmat pe fotbalist la București în 2020, atunci când acesta a fost transferat de FCSB, de la Gaz Metan Mediaș.
Cristina Pădurean a absolvit, în 2019, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca.
La începutul lui 2024, iubita lui Darius Olaru le-a transmis urmăritorilor săi de pe reţelele sociale că a devenit, oficial, notar public.
Galerie Foto
Darius Olaru a încheiat anul cu o "dublă": "A fost un an perfect"
FCSB a câștigat partida cu Poli Iași, scor 2-0, care a contat pentru etapa cu numărul 21 din SuperLiga României.
Golurile disputei din Copou au fost marcate de Dariu Olaru, în minutele 44, respectiv 76.
În urma rezultatului înregistrat, campioana României a terminat anul pe locul 2 în clasament, cu 37 de puncte, la egalitate cu liderul U Cluj, din cauza golaverajului.
La finalul partidei, Darius Olaru s-a declarat mulțumit de cele două reușite, iar atunci când a fost întrebat de viitorul său, a spus că va vedea după sărbători ce va urma.
"Am arătat că am vrut să câștigăm meciul de la început. Sincer, nu îmi amintesc când am marcat ultima de două ori. Din campionatul trecut nu am mai marcat o dublă.
Mă gândeam înainte de meci să câștigăm 5-0, ca să fim pe primul loc. Așa trebuia să fim pe primul loc, că avem meciul direct câștigat cu cei de la U Cluj.
A fost un an perfect. Am câștigat campionatul, rezultate bune în Europa și am fost și la EURO. Trebuie să continuăm așa și la anul, să realizăm perfomanțe mult mai mari.
Fiecare jucător își dorește să joace într-un campionat de top, dar vreau să merg acasă de sărbători, să mă odihnesc și vom vedea ce va fi, nu mă gândesc acum.", a spus Darius Olaru, la flash-interviu.
Clasamentul din SuperLigă
VIDEO rezumat al partidei Poli Iași - FCSB 0-2
Etichete: darius olaru , cristina padurean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...