Reacția lui Eugenie Bouchard la 7 ani de la gestul urât dintr-un meci cu Alexandra Dulgheru
articol scris de Digi Sport09.10.2022, 17:07
Eugenie Bouchard (28 de ani) se află la Cluj, cu ocazia WTA Transylvania Open, turneu de categorie 250, transmis în direct la Digi Sport.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Reacția lui Eugenie Bouchard la 7 ani de la gestul urât dintr-un meci cu Alexandra Dulgheru
În urmă cu 7 ani, canadianca a fost protagonista unui moment urât dintr-un meci cu Alexandra Dulgheru, iar acum i s-a amintit de acel moment, care a avut loc înaintea duelului de Fed Cup dintre România și Canada.
La acea vreme, în 2015, la tragerea la sorți a partidelor, Bouchard a refuzat să dea mâna cu Alexandra Dulgheru, iar gestul său a făcut repede înconjurul lumii și a fost văzut ca unul lipsit de fair play.
"Îmi amintesc că am discutat cu Dulgheru după acel incident. De fapt, am jucat împotriva ei la puțin timp după aceea și am vorbit, la fileu. Nu am dialogat cu celelalte fete după Fed Cup, nu le-am mai văzut după aceea, dar cred că am depășit toate acel moment", a spus Eugenia Bouchard, care a părut să trateze totul cu lejeritate.
Acel meci s-a încheiat cu victoria Alexandrei, în două seturi, iar România a câștigat cu 3-2 în fața Canadei.
Motivul pentru care ea a refuzat atunci să dea mâna cu Dulgheru este că avea unele superstiții și nu dorea să ureze succes adversarelor.
Galerie Foto
Eugenie Bouchard și patru românce, pe tabloul principal la Transylvania Open
Eugenie Bouchard (506 WTA) se află pentru prima dată la Cluj-Napoca, unde a primit un wild card la Transylvania Open.
- Organizatorii turneului WTA Transylvania Open, de la Cluj-Napoca, au tras la sorți sâmbătă tabloul principal. Competiția e în direct pe Digi Sport, începând de luni, 10 octombrie.
Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Irina Bara și-au aflat adversarele din primul tur.
Ana Bogdan (29 de ani, locul 46 WTA) o va înfrunta pe germanca Jule Niemeier (23 de ani, 72 WTA).
Gabriela Ruse (24 de ani, locul 104 WTA) va debuta împotriva germancei Laura Siegemund (34 de ani, locul 178 WTA).
Jaqueline Cristian (24 de ani, locul 82 WTA) va juca împotriva chinezoaicei Xiyu Wang (21 de ani, 59 WTA).
Irina Bara (27 de ani, locul 146 WTA) va juca împotriva ibericei Nuria Parrizas-Diaz (31 de ani, 74 WTA).
Principala favorită a turneului este cehoaica Barbora Krejcikova (26 de ani, locul 23 WTA). Krejcikova a ocupat locul 2 WTA la simplu și locul 1 WTA la dublu.
Transylvania Open, turneu de categorie WTA 250, oferă premii totale de 251.750 de dolari.
Etichete: alexandra dulgheru , eugenie bouchard , transylvania open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...