Premiile de la Wimbledon, mai mari decât anul trecut
26.04.2016, 16:16Cresc premiile acordate participanţilor la al treilea turneu de Grand Slam al anului, de la Wimbledon. Organizatorii celei mai importante competiţii pe iarbă din lume au anunţat creşterea cu 5 % a premiilor, comparativ cu ediţia precedentă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Premiile totale au crescut la 36,2 milioane de euro. Câştigătorii din acest an de pe tablourile de simplu vor fi recompensaţi cu câte 2,5 milioane de euro, cu 6,4 % mai mult decât învingătorii din 2015, Novak Djokovic şi Serena Williams.
Finaliştii vor câştiga câte 1,3 milioane de euro, iar semifinaliştii câte 650 000 de euro. În ultimii cinci ani, premiile totale aproape s-au dublat. Cea mai mare creştere, de 40 de procente, s-a înregistrat în 2013.
Wimbledon-ul este în continuare turneul de Mare Şlem care acordă cele mai mari câştiguri. Cea mai importantă competiţie pe zgură din lume, Roland Garros, oferă în 2016 premii totale în valoare de 32 de milioane de euro, iar Australian Open a pus în joc în acest an 30 de milioane de euro.
Wimbledon este şi cel mai vechi turneu din lume, iar competiţia a fost câştigată anul trecut de Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer. Cele mai multe trofee cucerite la simplu, şapte, le au Pete Sampras şi Roger Federer, iar la feminin Martina Navratilova, nouă.
A 130-a ediţie a turneului de la Wimbledon se va disputa între 27 iunie şi 10 iulie şi va fi transmisă în direct la Digi Sport.
Etichete: wimbledon , digi sport , premii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...