Premii mai mari cu 10 la sută la viitoarea ediţie a Australian Open
13.10.2015, 13:46Fondul de premiere pentru viitoarea ediţie a Openului de tenis al Australiei, ce va avea loc în luna ianuarie la Melbourne, va fi majorat cu 10 la sută faţă de ediţia din 2015, urmând să ajungă la 44 milioane dolari australieni (28,4 milioane euro), au anunţat organizatorii primului turneu de Grand Slam din 2016.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
De asemenea, organizatorii au dezvăluit faptul că intenţionează să-l serbeze pe compatriotul lor Lleyton Hewitt, care, la 34 de ani, a obţinut o invitaţie pentru a susţine al 20-lea şi ultimul său Australian Open înainte de a se retrage.
"Vrem să sărbătorim imensa carieră a lui Lleyton, dar trebuie să discutăm şi cu el întrucât el va trebui să se concentreze asupra jocului pentru a da tot ce are mai bun la această competiţie", a declarat directorul turneului, Craig Tiley.
Clasat pe locul 269 în ierarhia mondială, fostul lider ATP nu şi-a trecut în palmares un titlu de Grand Slam pe propriul teren, pierzând în finala cu Marat Safin în 2005. În ultimii trei ani, el nu a reuşit să treacă de turul al doilea la Melbourne.
După Australian Open, Hewitt intenţionează să se retragă şi să preia funcţia de căpitan al echipei de Cupa Davis a Australiei.
Câte 3,1 milioane de dolari au încasat câştigătorii Australian Open la simplu, din 2015, Novak Djokovic şi Serena Williams
Etichete: premii , australian open , 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...