Participarea Simonei Halep la Wuhan, sub semnul întrebării: "Au fost 24 de ore dificile"
24.09.2018, 13:07Simona Halep s-a pregătit intens pentru turneul de la Wuhan, turneu care va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport, la care va intra direct în turul secund, unde o va întâlni pe slovaca Dominika Cibulkova (30 WTA). Într-o conferință de presă premergătoare acestei partide, liderul mondial a declarat că a simţit dureri la spate în timpul antrenamentului de duminică, efectuat cu Petra Kvitova, astfel că participarea ei la turneul de categorie Premier 5 de la Wuhan este sub semnul întrebării.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Nu ştiu ce s-a întâmplat. Au fost 24 de ore dificile, sper să fiu pregătită mâine", a declarat Halep, care revine pe teren după o pauză de mai bine de o lună.
Până în acest moment, de la Wuhan Open s-au retras Naomi Osaka, Magdalena Rybarikova şi Victoria Azarenka, din cauza unor probleme de sănătate.
Anul trecut, Simona Halep a părăsit turneul de la Wuhan în turul al doilea, în care de asemenea a fost acceptată direct. Ea a fost învinsă atunci de Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-1.
La Wuhan, Simona nu va fi însoțită de Darren Cahill, care a luat o scurtă pauză, pentru a putea fi alături de familie. El va reveni alături de Halep pentru turneele de la Beijing și Singapore. Pentru turneul de la Wuhan, românca va fi pregătită de către Teo Cercel.
Turneul de la Wuhan (China) se desfășoară în perioada 23-29 septembrie şi va fi ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: halep wta , simona halep accidentare , halep wuhan , simona halep wuhan , halep probleme la spate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...