Video Simona Halep și-a aflat adversara din turul II, de la Wuhan
24.09.2018, 11:00UPDATE 11:00: Simona Halep o va întâlni pe Dominika Cibulkova în turul II la Wuhan, turneu transmis în direct pe Digi Sport. Sportiva slovacă a trecut azi, în două seturi, de Monica Niculescu, scor 6-4, 6-3.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cibulkova (29 ani, 31 WTA) a avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a obţine victoria în faţa Monicăi (30 ani, 82 WTA), venită din postura de lucky loser. Iniţial, Cibulkova trebuia să joace cu compatrioata sa Magdalena Rybarikova, dar aceasta a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme medicale.
Niculescu a început foarte bine meciul şi a condus cu 4-1 în primul set, dar apoi Cibulkova a reuşit cinci ghemuri la rând, câştigând primul set cu 6-4. În actul secund, Cibulkova s-a desprins la 4-1, Niculescu a lăsat impresia că poate reveni şi a servit pentru 4-4, dar adversara sa a făcut un nou break şi a încheiat setul cu 6-3.
Niculescu nu a salvat niciuna din cele şase mingi de break create de Cibulkova.
Cibulkova câştigase şi prima ei confruntare cu Niculescu, în 2008, 6-4, 6-3 în primul tur la Los Angeles.
Niculescu va primi pentru participare un cec de 7.585 dolari şi 21 de puncte WTA.
Cibulkova o va întâlni în turul al doilea la Wuhan pe Simona Halep, principala favorită. Românca este condusă de Cibulkova cu 4-2 la partidele directe, ultimul meci încheindu-se cu victoria slovacei, în 2016, la Turneul Campioanelor, cu 6-3, 7-6 (5).
Tot azi, Monica Niculescu şi americanca Vania King vor juca în primul tur la dublu cu perechea Aleksandra Krunic (Serbia)/Katerina Siniakova (Cehia).
UPDATE, 10:53 - Final de meci! Cibulkova câștigă și setul secund, cu 6-3, și urmează să o întâlnească pe Simona Halep în turul doi!
UPDATE, 10:06 - Monica pierde al cincilea game la rând, iar Cibulkova câștigă primul set cu 6-4!
UPDATE, 09:23 - Meciul a început cu Cibulkova la serviciu.
Monica Niculescu este singura româncă ce va evolua în a doua zi a turneului WTA de la Wuhan, transims ÎN DIRECT pe Digi Sport 2. Aflată pe locul 81 WTA, Monica Niculescu se va duela în primul tur al turneului cu slovaca Dominica Cibulkova (locul 30 WTA), partida urmând a începe în această dimineață, nu mai târziu de ora 09.30, întreaga desfășurare a partidei urmând a fi urmărită și în format LIVEVIDEO pe www.digisport.ro.
Monica Niculescu și Dominika Cibulkova s-au mai întâlnit o singură dată în trecut, acum 10 ani, în primul tur al turneului de la Los Angeles, acolo unde Cibulkova s-a impus în minimum de seturi, scor 6-4 6-3.
Câștigătoarea se va întâlni în turul doi cu Simona Halep. Monica Niculescu a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky loser.
Programul zilei la Wuhan, în direct pe DGS 2:
Garbine MUGURUZA (ESP) - Alison VAN UYTVANCK (BEL) 6-4, 6-0
Monica NICULESCU (ROU) - Dominika CIBULKOVA (SVK)
Daria GAVRILOVA (AUS) - Jelena OSTAPENKO (LAT)
Johanna KONTA (GBR) - Ashleigh BARTY (AUS)
Qiang WANG (CHN) - Maria SAKKARI (GRE) - nu înainte de 14:30
Polona HERCOG (SLO) - Shuai ZHANG (CHN)
Turneul de la Wuhan (China) se desfășoară în perioada 23-29 septembrie şi va fi ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: monica niculescu , wuhan , wta wuhan , dimonika cibulkova , niculescu wuhan , niculescu - cibulkova , niculescu - cibulkova wuhan live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...