OFICIAL! Simona Halep s-a retras de la turneul de la Doha! ”Am dureri peste tot”
22.02.2015, 14:34UPDATE: E oficial! Simona Halep, care spunea inițial că nu știe dacă va participa la turneul de la Doha, a anunțat că se retrage din competiție, potrivit site-ului oficial al WTA.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Site-ul săptămânalului de limbă engleză Doha Stadium Plus relatează că Simona Halep s-a retras de la turneu din cauza unei accidentări, dar va participa, totuși, la activitățile de promovare din cadrul competiției.
”Din punctul nostru de vedere, cel mai important lucru este sănătatea jucătoarei. E un ghinion că Simona a fost nevoită să se retragă și nu își va putea apăra titlul. Ea este o jucătoare populară și îi urăm succes la următorul turneu”, a declarat directorul turneului Qatar Total Open, Saad Al-Mohannadi.
Simona Halep a câștigat trofeul de la Dubai, sâmbătă seara, ÎN DIRECT la Digi Sport, după ce a trecut în finală ce Karolina Pliskova din Cehia, cu 6-4, 7-6. Românca va avea doar trei zile de odihnă la dispoziție și de marți, 24 februarie, ar trebui să își apere titlul cucerit anul trecut la Doha, ÎN DIRECT la Digi Sport.
La Doha, unde e favorita numărul 2, în urma Petrei Kvitova, Simona Halep ar trebui să dea piept în primul meci cu învingătoarea dintre franțuzoaica Alize Cornet și o jucătoare venită din calificări.
Totuși, prezența jucătoarei de pe locul 3 WTA la turneul din capitala Qatarului este incertă. A dezvăluit-o însăși Simona Halep, într-un interviu acordat publicației Gulfnews.com.
Românca ia în calcul retragerea de la competiția pe care a câștigat-o anul trecut. ”Sunt obosită, foarte obosită. Am dureri peste tot, dar este normal. Am avut meciuri grele și duminică voi urma din nou un tratament. Totul mă doare, coastele, glezna, dar sper că voi fi bine săptămâna viitoare și că mă voi recupera rapid.
Nu sunt sigură acum și nu pot spune dacă particip sigur la Doha. Va trebui să mă relaxez și să văd săptămâna viitoare”, a spus Simona.
Într-un mesaj pe Facebook, Simona Halep a mulţumit echipei de recuperare fizică de la Football Medicine, care a ajutat-o la Dubai şi care lucrează şi cu gruparea Al Ahli Dubai.
"Sunt foarte bucuroasă că am câştigat acest turneu, mai ales că este al zecelea titlu. Sper să câştig cât mai multe! Am avut parte de un public deosebit şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere! Vreau să mulţumesc foarte mult şi echipei Football Medicine, lui Pedro, Paulo şi Ruben, pentru tot sprijinul şi ajutorul acordat săptămâna aceasta şi pentru că au avut grijă să fiu aptă să pot duce la bun sfârşit acest turneu", a scris românca pe contul ei de Facebook.
În urmă cu an, Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 mondial atunci, câştiga turneul de la Doha, înregistrând al şaptelea său succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5. Pentru această performanţă, românca a obţinut 441.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Programat în 2014 între 10 şi 16 februarie, turneul va avea loc în acest an între 23 şi 28 februarie. Potrivit site-ului oficial al WTA, ediţia 2015 figurează acum la o categorie inferioară, Premier, şi va beneficia de premii totale mai mici, 731.000 de dolari, faţă de 2.440.070 de dolari anul trecut, dar şi de puncte mai puţine, 470 faţă de 900. Astfel, un succes la Doha va fi recompensat în acest an cu 124.000 de dolari şi 470 de puncte WTA.
Însă Halep şi-a apărat punctele de la Doha la Dubai, care a revenit la categoria Premier 5 după trei ani. La Qatar Open, adversara Simonei Halep poate fi Cornet, care va evolua în primul tur împotriva unei jucătoare venite din calificări.
Etichete: qatar , simona halep , retragere , kvitova , dubai , castigatoare , oboseala , turneul de la doha , favorita numarul 2 , dureri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...