Barcelona, prima lovitură pe piața transferurilor. Va semna până în 2030
articol scris de Digi Sport26.12.2024, 07:51
Deși ne aflăm încă în luna decembrie, Barcelona se pare că a rezolvat deja prima mutare a verii.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Astfel, pe Camp Nou ar urma să ajungă fundașul central Jonathan Tah (28 de ani), din postura de jucător liber de contract, după ce-și va termina angajamentul cu nemții de la Bayer Leverkusen.
După ce s-au înțeles cu Tah în privința detaliilor financiare, se pare că oficialii catalani vor să-i ofere fotbalistului un contract întins pe mai multe sezoane.
Jonathan Tah va semna până în iulie 2030 cu Barcelona
Potrivit Mundo Deportivo, Jonathan Tah, deși este deja un jucător experimentat, va primi din partea Barcelonei un ”mega-contract”, întins pe cinci sezoane. Astfel, spaniolii scriu că stoperul neamț va semna până în iulie 2030 cu gruparea de pe Camp Nou.
Astfel, fundașul central va evolua pentru Barcelona cel puțin până la vârsta de 33 de ani (în cazul în care angajamentul dintre cele două părți nu va fi reziliat înainte de termen.
Jonathan Tah a evoluat în ultimul deceniu doar pentru Bayer Leverkusen și și-a manifestat dorința de a pleca de la gruparea din Bundesliga la finalul actualei stagiuni.
- 378 de meciuri a jucat Tah pentru Leverkusen, a marcat 16 goluri și a furnizat 12 pase decisive
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Tah, potrivit Transfermarkt
Jonathan Tah se va lupta pentru un post de titular la Barcelona cu Ronald Araujo (25 de ani), Pau Cubarsi (17 ani), Andreas Christensen (28 de ani) și Inigo Martinez (33 de ani).
VIDEO Rezumat Barcelona - Atletico, scor 1-2
Etichete: barcelona , transfer , bayer leverkusen , jonathan tah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...