Novak Djokovic va doborî un nou record. Doar Roger Federer a mai reușit asta
articol scris de Digi Sport27.02.2024, 21:31
Novak Djokovic (36 de ani și 1 ATP) continuă să doboare recordurile stabilite de rivalii săi Rafael Nadal și Roger Federer.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Elvețianul deține, în prezent, recordul pentru cel mai în vârstă jucător de tenis care a ocupat primul loc în clasamentul ATP. Federer s-a aflat pe această poziție la vârsta de 36 de ani și 320 de zile.
Novak Djokovic va deveni cel mai bătrân tenismen care va ocupa primul loc în clasamentul ATP
Performanța stabilită de Federer va fi depășită de Novak Djokovic pe data de 8 aprilie, atunci când sârbul va ocupa primul loc în ierarhia mondială la 36 de ani și 322 de zile.
Astfel, câștigătorul a 24 de titluri de Grand Slam va deveni cel mai în vârstă tenismen care se află pe prima poziție a clasamentului ATP. Este important de precizat că pe data de 8 aprilie Djokovic va aduna 418 săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale, mai mult cu 109 săptămâni față de Federer.
Djokovic își va păstra poziția de lider mondial și pentru că Jannik Sinner și Carlos Alcaraz nu vor mai participa la turneele de la Dubai și Acapulco, potrivit eurosport.
În plus, sârbul își poate mări avansul în fruntea ierarhiei mondiale dacă va obține rezultate bune la turneele Indian Wells și Miami, unde nu a mai jucat din 2019 pentru că nu a fost vaccinat, iar restricțiile împotriva virusului COVID-19 au fost ridicate în Statele Unite pe 11 mai 2023.
Etichete: novak djokovic , rafael nadal , record
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...