Novak Djokovic a cerut să fie mutat și vrea să se antreneze + Imaginile surprinse în fața hotelului
articol scris de Digi Sport08.01.2022, 11:20
Novak Djokovic a cerut să fie transferat de la centrul de "detenţie" din Melbourne, pentru a se putea antrena înainte de Australian Open, au anunţat avocații săi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Novak Djokovic a cerut să fie transferat. FOTO Imaginile surprinse în fața hotelului
Galerie Foto
Campionul sârb a fost plasat la centrul Park Hotel, pentru solicitanţii de azil din Melbourne la sosirea în Australia, şi aşteaptă răspunsul la apelul său împotriva respingerii vizei sale de către autorităţile australiene şi a scutirii sale medicale, pentru a putea participa la Australian Open luna aceasta, fără a fi vaccinat împotriva coronavirusului.
Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ''derogare medicală'' pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.
Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.
Zeci de susțintători ai lui Novak Djokovic au mers în fața hotelului în care sportivul sârb se află în carantinat, pentru a-și manifesta susținerea pentru liderul mondial (FOTO în galeria de mai sus).
Avocații: Novak Djokovic a fost infectat cu Covid-19 în decembrie
Novak Djokovic a fost infectat recent cu Covid-19, iar acesta a fost motivul pentru care a primit o derogare în privința participării la Australian Open, în condițiile în care liderul mondial este nevaccinat, susțin avocații săi.
Avocații sportivului sârb susțin că acesta a fost testat pozitiv la Covid-19 pe 16 decembrie 2021 și, de aceea, a beneficiat de o exceptare de la măsura obligativităţii vaccinării atunci când a intrat în Australia.
“Data primului test Covid PCR cu rezultat pozitiv a fost 16 decembrie 2021. Au trecut 14 zile şi domnul Djokovic nu a avut simptome nici de febră şi nici de probleme respiratorii în ultimele 72 de ore”, au menţionat avocaţii, informează BBC.
Certificatul de Exceptare primit de Novak Djokovic a fost emis de către o comisie independentă medicală angajată de Tennis Australia, iar ulterior decizia a fost validată şi de o comisie a guvernului local (n.r. al statului Victoria).
Verdictul în cazul lui Novak Djokovic va fi dat luni, 10 ianuarie
Novak Djokovic va rămâne, în următoarele zile în Australia, pentru că avocații său ai contestat decizia Poliției de Frontieră de a-i anula viza, speță ce urmează să se judece.
Până se va lua decizia finală, așteptată pe 10 ianuarie, campionul sârb va rămâne izolat în hotel.
Hotelul în care a fost cazat Novak Djokovic la Melbourne este un fost centru de detenție, actualmente hotel de carantinare, unde se află refugiați care caută azil în Australia.
Etichete: novak djokovic , australian open , melbourne , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...