Nadal, sub tratament după finala de la Melbourne. Speră să își respecte calendarul
30.01.2014, 12:34Liderul mondial, Rafael Nadal, a pierdut finala primului Grand Slam al anului, Australian Open (DETALII AICI), și mai mult, a suferit și o accidentare la spate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În setul secund al confruntării cu Stanislas Wawrinka, Nadal a primit îngrijiri medicale la spate și i-a fost făcută o injecție cu cortizon, însă durerile au persistat.
"Am simţit că am probleme la spate încă de la încălzire. A fost puţin mai rău în primul set. La finalul setului aveam probleme şi mai mari. După, la începutul actului secund, a fost un moment cheie. În timp ce serveam a fost o mişcare la finalul căreia m-am simţit înţepenit şi foarte rău", a spus jucătorul iberic la conferința de presă de după finala de la Australian Open.
Întors în Spania, Nadal a fost supus mai multor investigații la Barcelona, iar medicii i-au prescris un tratament cu antiinflamatoare. În plus, campionul de la US Open și Roland Garros va face recuperare medicală - fizioterapie.
Ocupantul primului loc în lume a transmis printr-un comunicat de presă că are de gând să își respecte calendarul făcut public la începutul sezonului și să participe la viitorul turneu de la Buenos Aires. Competiția pe zgură din capitala Argentinei va începe pe 8 februarie, cu faza calificărilor și din 10 februarie cu meciurile de pe tabloul principal. Spaniolul este principalul favorit al întrecerii.
Etichete: rafael nadal , nadal accidentare , nadal australian open , nadal buenos aires
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...