Nadal şi Djokovic vor disputa duminică finala turneului de la Roland Garros
06.06.2014, 17:39UPDATE 19:56. Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial şi deţinătorul titlului, s-a calificat în finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, învingându-l în trei seturi, 6-3, 6-2, 6-1, pe britanicul Andy Murray, campionul olimpic en titre, vineri, în cea de-a doua semifinală a competiţiei din capitala Franţei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nadal, care a câştigat de opt ori în cariera sa turneul de la Roland Garros, nu i-a acordat nicio şansă lui Murray, campionul de anul trecut de la Wimbledon nereuşind nici măcar un break pe parcursul întâlnirii de pe arena 'Philippe Chatrier'.
Jucătorul iberic, cu 13 titluri de Grand Slam în palmares, a obţinut cu această ocazie a 65-a sa victorie pe zgura de la Paris şi a 34-a consecutivă, singurul eşec al lui Nadal la Roland Garros datând din 2009, când a fost învins în optimile de finală de suedezul Robin Soderling.
În finala programată duminică, de la ora 15:00, Rafael Nadal îl va avea ca adversar pe sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, care a dispus în prima semifinală, cu 6-3, 6-3, 3-6, 6-3, de letonul Ernests Gulbis, cap de serie nr.18.
Nadal şi Djokovic s-au întâlnit de 41 de ori până în prezent, spaniolul câştigând 22 de meciuri, în timp ce sârbul a ieşit învingător în 19 partide. Ultimul lor duel a avut loc luna trecută, în finala Mastersului 1000 de la Roma, câştigată de Djokovic cu 4-6, 6-3, 6-3.
Sursa: Agerpres
Sârbul Novak Djokovic, nr. 2 mondial, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, învingându-l pe letonul Ernests Gulbis (N.17) în patru seturi: 6-3, 6-3, 3-6, 6-3.
Djokovic, aflat în căutarea primului titlu la Paris, singurul turneu de Grand Slam care îi lipseşte din palmares, va juca duminică finala cu învingătorul celeilalte semifinale, care îi opune pe spaniolul Rafael Nadal (N.1), de opt ori câştigător la Roland Garros, şi britanicul Andy Murray (N.8).
Victoria în turneul parizian a devenit o obsesie pentru Djokovic, deja învingător în şase rânduri în turnee de Grand Slam (Openul Australiei 2008, 2011, 2012, 2013, Wimbledon 2011 şi US Open 2011).
Dacă va câştiga duminică finala, el ar deveni al 8-lea jucător din istorie care reuşeşte Grand Slam în carieră (adică să câştige cel puţin o dată cele patru turnee de Grand Slam) - după Andre Agassi, Don Budge, Roy Emerson, Roger Federer, Rod Laver, Rafael Nadal şi Fred Perry.
Pentru ca Novak Djokovic să redevină lider mondial, Rafael Nadal nu trebuie să câştige turneul de la Roland Garros.
Etichete: finala , djokovic , roland garros , finala roland garros , djokovic in finala , calificare djokovic finala , djokovic gulbis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...