Video De neoprit: a marcat de patru ori în doar 33 de minute! Cât s-a terminat meciul
articol scris de Digi Sport22.12.2024, 11:39
Atacantul ceh Patrik Schick a semnat un ”poker” în meciul câştigat pe teren propriu de Bayer Leverkusen, campioana en titre a Germaniei, cu scorul de 5-1, în faţa formaţiei SC Freiburg, sâmbătă seara, în etapa a 15-a din Bundesliga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Aceasta este a opta victorie consecutivă în liga germană pentru Bayer Leverkusen, ocupanta locului secund în clasament, la patru puncte de liderul Bayern Munchen, care s-a impus vineri, tot cu scorul de 5-1, în faţa formaţiei RB Leipzig, pe Allianz Arena.
Patrik Schick, patru goluri în 33 de minute, în Leverkusen - Freiburg 5-1
Într-un interval de doar 33 de minute, din primul minut al timpului adiţional al primei reprize şi până în minutul 77, Patrick Schick a marcat de patru ori (45+1, 67, 74, 77), inclusiv un hat-trick în repriza secundă.
Celelalte goluri au fost marcate de Florian Wirtz (51) pentru învingători, respectiv Vincenzo Grifo (55).
Internaţionalul ceh, în vârstă de 28 de ani, se află la a doua sa ispravă de acest gen, după ce a mai reuşit o cvadruplă pentru Leverkusen în decembrie 2021, împotriva formaţiei Greuther Furth (scor 7-1), atunci în doar 27 de minute.
- 22 de milioane de euro este cota de piață a lui Patrik Schick, potrivit transfermarkt.
Atacantul ceh se află la Bayer Leverkusen din septembrie 2020, când ”Farmaciștii” au trimis în conturile celor de la AS Roma suma de 26,5 milioane de euro pentru a-l transfera.
67 de goluri și 12 pase decisive în 143 de meciuri sunt cifrele lui Schick de la Bayer Leverkusen.
VIDEO rezumat Bayer Leverkusen - Freiburg 5-1:
Etichete: bayer leverkusen , patrik schick , leverkusen freiburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...