Maria Sharapova a câștigat titlul de la Beijing și de luni va urca pe locul 2 WTA
05.10.2014, 13:50Maria Sharapova a reușit să se impună în finala de la Beijing, în fața Petrei Kvitova, și și-a trecut în cont trofeul cu numărul 33 din carieră.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rusoaica a învins în trei seturi, cu 6-4, 2-6, 6-3, într-un meci care a durat două ore și jumătate. A fost a șasea victorie obținută în cele 8 partide directe cu Petra Kvitova, și totodată a cincea la rând în fața sportivei din Cehia.
Grație săptămânii excelente de la Beijing, Maria Sharapova va primi 1000 de puncte și 918 000 de dolari, și va urca pe locul 2 în clasamentul WTA. A fost primul turneu câștigat de rusoaică de la Roland Garros încoace.
Sharapova o depășește așadar pe Simona Halep, însă reprezentanta noastră se menține pe podiumul ierarhiei mondiale. Cea mai bună jucătoare din România ar fi căzut pe poziția a 4-a în cazul în care Kvitova ar fi reușit să câștige finala de la Beijing.
0-5 este bilanțul victoriilor/înfrângerilor pentru Halep în duelurile cu Sharapova
2-0 este scorul meciurilor directe în favoarea Simonei în confruntările cu Kvitova
Chiar dacă acum a rămas pe locul 3 în lume, Halep nu va ajunge la Turneul Campioanelor clasată pe podiumul mondial. Pentru că nu se va prezenta la Moscova, românca va pierde 470 de puncte, iar din această cauză ea va fi depășită și de Kvitova în topul WTA.
Turneul de la Moscova va fi transmis ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport și pe site-ul digisport.ro, în perioada 13-19 octombrie.
A 44-a ediţie a Turneului Campioanelor se va disputa, începând din 20 octombrie, la Singapore, şi va fi transmisă în direct la Digi Sport. Competiţia reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de peste şase milioane de dolari.
Etichete: maria sharapova , simona halep , clasament wta , sharapova beijing
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...