Kvitova a învins-o pe Venus Williams la capătul unui meci superb, de aproape 3 ore
12.02.2014, 20:36Petra Kvitova (locul 6 WTA) a jucat cel mai bun meci al ei din noul an. După o eliminare rușinoasă în primul tur la Australian Open, în fața Luksikăi Kumkhum, fosta câștigătoare de la Wimbledon a evoluat la adevărata ei valoare în prima partidă de la Doha.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Într-un meci transmis în direct de Digi Sport 2, favorita a treia a competiției din Qatar a dispus de Venus Williams, cu 6-2, 2-6, 7-6, la capătul unei partide electrizante, de aproape 3 ore.
Primele două acte au fost extrem de rapide, cu perioade de dominație atât de o parte, cât și de cealaltă. Ambele jucătoare și-au adjudecat câte un set cu 6-2, iar în decisiv americanca a părut că va obține victoria.
Venus a condus cu 4-1 și a avut 3 mingi de break pentru a servi la 5-1, însă a ratat inexplicabil câteva șanse imense. Kvitova a câștigat patru jocuri la rând, a servit pentru meci, însă și-a cedat game-ul.
S-a ajuns apoi la tiebreak, unde balanța a înclinat când de o parte, când de cealaltă. Venus Williams a ratat o minge de meci, iar apoi sportiva din Cehia a pus capăt confruntării cu 9-7 în tiebreak.
A fost cea de-a treia victorie obținută de Kvitova din totalul celor patru meciuri directe cu adversara sa din USA. Toate duelurile au fost decise după disputarea a trei seturi.
În runda următoare, favorita numărul 3 de la Doha o va înfrunta pe conaționala sa, Lucie Safarova.
În alte meciuri ale zilei, Na Li și-a continuat parcursul fără greșeală și a învins-o pe Magdalena Rybarikova, în timp ce Ana Ivanovic a pierdut surprinzător, în fața partenerei de dublu a Monicăi Niculescu, Klara Zakopalova.
Etichete: venus williams , petra kvitova , ana ivanovic , turneu tenis doha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...