Ion Țiriac, îngrijorat de viitorul sportului românesc: ”După Halep, tenisul dispare”
articol scris de Digi Sport17.04.2021, 08:48
Ion Țiriac (81 de ani) este îngrijorat de viitorul sportului românesc. Afaceristul consideră că, deși sportivii români sunt talentați și au capacitatea de a face performanță peste hotare, aceștia nu sunt susținuți de conducere, iar acest lucru va provoca un declin în sportul din România.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Țiriac este de părere că va trece mult timp până când în România va apărea un nou sportiv precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi sau Simona Halep.
Ion Țiriac: ”După Halep, tenisul dispare”
Fostul mare tenismen este convins că Simona Halep a reușit să ridice standardele în tenis, iar, după retragerea ei, nu le va mai putea nimeni să le atingă.
Țiriac spune că personalități precum Nadia Comăneci, Simona Halep sau Gheorghe Hagi sunt greu de întâlnit, iar conducerea țării trebuie să investească în tinerele talente pentru a le propulsa carierele.
”Noi avem o genă la sport, totdeauna am fost noi un pic mai talentați decât țările dimprejur sau cele de peste gârlă. Dar numai Nadia, numai Hagi, numai Halep, nu-i cumperi la supermarket pe ăștia. Aștia se nasc și au nimerit în momentul ăla acolo unde trebuie. Ar putea fi mult mai mulți din ăștia.
Astăzi, cu toată răspunderea îți spun, după Halep, tenisul dispare. Exact cum a dispărut gimnastica. Nu avem nimica în magazie. Am avut două generații care au dispărut pentru că n-am avut nici mizerabilul ăla de doi lei ca să le cumpăr rachete și mingi”, a declarat Ion Țiriac, la Observator News.
Ion Țiriac a dezvăluit un moment foarte bun în care Simona Halep ar putea renunța la tenis
Afaceristul spune că Halep ar putea renunța la tenis dacă va câștiga turneul olimpic. Mai mult, magnatul, care nu a trecut peste războiul cu Serena Williams, știe deja ce va face Simona după ce se va fi retras din sportul alb.
"Dacă Simona încoronează cariera ei cu medalia de aur la Tokyo, atunci poate să se retragă”, a spus Țiriac. Omul de afaceri, care o știe foarte bine pe sportiva din Constanța, este convins că aceasta nu va rămâne extrem de activă în tenis și după retragere.
Concret, Țiriac nu o vede antrenoare pe Simona Halep. Din contră, fostul mare tenisman crede că Simona se va dedica mult familiei. În prezent, Simona Halep și Toni Iuruc trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
”Nu (n.r. - dacă se va face antrenoare). Eu cred că face vreo trei copii. După ce-i face, trebuie să-i crească”, a mai spus Țiriac.
Etichete: gheorghe hagi , ion tiriac , simona halep , nadia comaneci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...