Răspunsul lui Giovanni Becali, când a fost întrebat despre transferul lui Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport24.12.2024, 13:38
Dan Șucu este noul patron al clubului italian Genoa, după ce a preluat 77% din acțiunile clubului.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Aflat în topul celor mai bogați români din anul 2024, potrivit clasamentului realizat de Forbes, Dan Șucu a plătit 40 de milioane de euro pentru clubul din Serie A.
Giovanni Becali despre transferul lui Ianis Hagi la Genoa: ”În Italia se inventează mai mult decât la noi”
După preluarea pachetului majoritar de acțiuni, au apărut informații conform cărora Ianis Hagi și Andrei Borza ar putea ajunge la formația italiană.
Mai mult, jurnalistul italian Nicolo Schira a scris că Genoa îl vrea pe Ianis Hagi și și-a manifestat deja intenția de a-l transfera pe internaționalul român!
Însă Giovanni Becali a dat de înțeles că șansele ca internaționalul român să plece de la Rangers sunt minime.
„Mă întrebau și pe mine din Italia dacă Borza și Ianis Hagi vor veni aici (n.r., la Genoa). Să trecem în ianuarie, când e lună de mercato, și atunci hai să mai vorbim cât de cât. Transferuri mari nu se fac iarna.
De ieri și alaltăieri m-au căutat câțiva jurnaliști din Italia cu Ianis Hagi. În Italia se inventează mai mult decât la noi. Dacă nu scrie Fabrizio Romano, e mai greu să crezi. Și Fabrizio e la 85%-90%, nu e la 100%”, a declarat impresarul, potrivit Fanatik.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis, potrivit Transfermarkt.
Scoțienii scriu că Ianis Hagi va rămâne la Rangers: „Locul său în prima echipă este bătut în cuie!”
Mai mult, prin declarația dată de Giovanni Becali se susțin ultimele știri apărute în presa din Scoția.
Astfel, jurnaliștii scoțieni de la Ibrox News scriu la superlativ despre jucătorul român, care a redevenit om de bază la Rangers și nu se pune problema să mai plece iarna.
De altfel, Hagi jr. a afirmat în repetate rânduri că va lupta pentru a-și recâștiga locul la formația de pe Ibrox și că își dorește să continue la clubul scoțian.
„Revenirea lui Ianis Hagi la Rangers a produs scânteia care lipsea de când Todd Cantwell se număra printre preferații lui Clement. În vară, Hagi și Cantwell păreau că sunt în aceeași barcă în privința viitorului lor, o barcă ce se îndepărta de Ibrox.
Spre deosebire de Cantwell, care s-a transferat (n.r., la Blackburn), Hagi a rămas și a arătat că a fost o mutare inteligentă pentru ambele părți. Ianis Hagi a fost o revelație după ce a revenit la prima echipă și a fost lăudat indiferent pe ce post a jucat.
A devenit rapid aproape indispensabil în echipa lui Clement. Fereastra de transferuri din ianuarie este la orizont și rămâne de văzut dacă Rangers se va întări la mijlocul terenului, dar, după luni întregi de speculații, locul lui Ianis Hagi în prima echipă este bătut în cuie”, scriu cei de la Ibrox News.
- Până în iulie 2026 mai are Hagi contract cu Rangers.
Etichete: genoa , ianis hagi , giovanni becali , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...