Întrebarea despre Darren Cahill care a iritat-o pe Simona Halep și a făcut-o să plece din interviu
18.09.2019, 15:18Simona Halep a declarat azi, la plecarea spre China, unde va participa la turneul de la Wuhan, că îi este mai greu să joace în Asia din cauza diferenţelor culturale şi că încearcă să se adapteze.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep, despre revenirea lui Darren Cahill
În ceea ce îl priveşte pe antrenorul Darren Cahill, Simona Halep a menţionat că australianul va face parte din echipa sa începând din sezonul viitor: "Am postat pe internet, va reveni din noul sezon, deci anul acesta nu este. Adică la turneele acestea, ce a mai rămas de jucat, nu este".
"A fost greu să-l convingi?", a fost următoarea întrebare, care a iritat-o pe campioana noastră.
"Haideți, vă mulțumesc!", a spus Simona Halep și a plecat din fața jurnaliștilor prezenți la aeroport.
Simona Halep a anunțat reluarea colaborării cu Darren Cahill în urmă cu o săptămână
Simona Halep a făcut un anunț uriaș, prin intermediul rețelelor sociale, pe 12 septembrie. Campioana noastră a anunțat reluarea colaborării cu Darren Cahill (53 de ani), de la începutul anului 2020.
"Salutare! Am niște vești extraordinare pe care vreau să vi le împărtășesc. După un an fără el în echipă, sunt fericită să anunț că Darren va reveni lângă mine din sezonul viitor.
"D", ultima dată te-am ucis și am de gând să te ucid din nou! Bine ai revenit! Abia aștept să terminăm ce am început! Pe curând!", este mesajul Simonei Halep.
Simona Halep şi-a anunţat prezenţa la turneul care se va desfăşura în perioada 22-28 septembrie la Wuhan (China). Întrecerea este dotată cu premii totale de 2.828.000 de dolari.
Turneul WTA de la Wuhan va fi în direct și în exclusivitate la Digi Sport începând de duminică, 22 septembrie.
Etichete: simona halep , darren cahill , wta wuhan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...