Încă o finală pentru Nadal! Meci cu Anderson pentru al 16-lea titlu de Grand Slam din carieră
09.09.2017, 11:34Rafael Nadal continuă parcursul excelent din acest an. La US Open, liderul mondial s-a calificat în a treia finală de Grand Slam din 2017 (după cea pierdută la Australian Open și cea câștigată la Roland Garros), unde îl va înfrunta pe sud-africanul Kevin Anderson, locul 32 ATP şi cap de serie numărul 28.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Nadal (31 de ani), prezent pentru a patra oară în ultimul act la US Open, a trecut în semifinale de Juan Martin del Potro (locul 28 ATP,cap de serie 24), scor 4-6, 6-0, 6-3, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore și 30 de minute. Spaniolul a câștigat trofeul de două ori până acum, în 2010 și 2013.
Pentru calificarea în premieră într-o finală la un turneu de Grand Slam, Anderson (31 de ani) l-a învins cu scorul de 4-6, 7-5, 6-3, 6-4, pe spaniolul Pablo Carreno Busta (locul 19 ATP, cap de serie numărul 12), după două ore şi 55 de minute de joc.
Finala dintre Nadal și Anderson se va juca duminică. Dacă spaniolul va fi învingător, acesta va fi al 16-lea titlu de Grand Slam cucerit în carieră.
Toate lucrurile par să meargă în favoarea lui Nadal, care a câștigat toate cele 4 meciuri directe de până acum cu Anderson.
Etichete: finala nadal , nadal open , nadal anderson , finala nadal anderson , finala us open nadal anderson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...