Foto În sfârșit! Ostapenko a ridicat cel mai important premiu primit după finala de la Roland Garros, câștigată cu Halep
07.04.2018, 13:12Jelena Ostapenko (20 de ani, locul 5 WTA) a fost desemnată personalitatea "Europeanul anului 2017 în Letonia", dar abia acum a apucat să ridice premiul și diploma, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European de la Riga.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Distincția rachetei numărul 1 a Letoniei a venit după ce în 2017 a cucerit primul trofeu de Grand Slam al carierei, în urma finalei de la Roland Garros, pe care a câștigat-o în fața Simonei Halep. În luna februarie, Ostapenko vorbea despre cum i s-a schimbat viața după acel meci și cum a ajuns să fie mult mai populară la fiecare competiție la care participă.
"Azi, starul din tenis Aliona Ostapenko reia antrenamentele și în sfârșit își ridică premiul pentru personalitatea europeană a anului 2017. În timpul vizitei la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European de la Riga, Aliona și colegii de care lucrează pentru Uniunea Europeană au discutat pe teme variate. Succes, Aliona, pentru următoarele turnee", a scris contul oficial de Twitter al Biroului de Informare al Parlamentului European de la Riga.
Galerie Foto
Premiul, ajuns la a 20-a ediție, este acordat persoanei care a adus cele mai semnificative contribuții la întărirea relațiilor dintre Letonia și restul Europei, îmbunătățirea imaginii Letoniei în Europa și integrarea valorilor europene în Letonia. Voturile au fost exprimate în perioada 28 octombrie - 27 decembrie 2017.
Etichete: halep , ostapenko , jelena ostapenko , ostapenko halep , ostapenko wta , ostapenko riga , ostapenko premiu , premiu ostapenko , ostapenko distinctie , aliona ostapenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...