Halep, ”urmașa Serenei”. Locul pe care americanii cred că Halep va încheia anul
05.01.2017, 11:15Una dintre cele mai importante publicații din tenisul mondial, Tennis Magazine, realizează la începutul acestui an o avancronică a noului sezon în care analizează jucătorii de top atât din circuitul masculin, cât și din cel feminin. Ajunși cu analiza lor la Simona Halep, jurnaliștii americani de la respectiva revistă o consideră pe româncă drept urmașa Serenei Williams și consideră că principala diferență dintre ea și Angelique Kerber, actualul lider mondial, este aceea că germanca e mai înaltă cu 5 cm.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Abonații RCS&RDS pot urmări meciurile din turneele care au loc în această săptămână accesând stream-ul canalului Digi Sport 2 pentru WTA Shenzhen, stream-ul canalului Digi Sport 3 pentru WTA Brisbane și stream-ul canalului Digi Sport 4 pentru WTA Auckland.
”În ultimii doi ani, românca a părut să fie cea mai mare rivală a Serenei Williams și urmașa ei. Halep a fost una dintre jucătoarele care au pătruns în Top 10 în 2014 și a fost la două game-uri distanță de o victorie la Roland Garros. Având doar 1,68 metri înălțimea, ea i-a înnebunit pe fani cu loviturile ei și cu capacitatea de a reveni în fața unor oponente mult mai impunătoare”, notează cei de la Tennis Magazine.
Cei de la tennis.com își imaginează și ce își spune probabil atunci când vede că Angie Kerber este lideră mondială: ”Puteam să fiu eu”.
”Halep fost cea care a început anul 2016 pe locul al doilea și cu un 3-0 în fața lui Kerber în întâlnirile directe (în 2016, cele două s-au întâlnit de 5 ori, iar germanca a câștigat 4 dintre aceste meciuri). Lovește însă mult mai variat decât Kerber, dar cei cinci centimetri (n.r. - diferența de înălțime) fac diferența. Nu a egalat performanțele germancei în 2016, dar a avut performanțe pe toate suprafețele. A câștigat titluri la Madrid și la București, pe zgură și la Montreal, pe hard. A ajuns în sferturile de finala la Wimbledon și la US Open și a câștigat 14 meciuri la rând în vară. Singurele înfrângeri în acea perioadă au venit atunci când le-a întâlnit pe primele două jucătoare din lume, Keber și Serena”, mai precizează cei de la Tennis Magazine, care nu consideră că zgura mai e suprafața prefertă a Simonei:
”Cândva părea să fie zgura, dar acum e clar că preferă să joace pe terenurile de hard din America de Nord”.
Chiar dacă sunt de părere că Simona Halep va încheia anul 2017 pe locul 5, cei de la tennis.com susțin că românca are un mare atu în fața rivalelor: vârsta.
”Înălțiumea nu va fi niciodată de partea lui Halep, dar vârsta este. Va împlini 26 de ani abia în septembrie, astfel că este cu aproape un deceniu mai tânără decât Serena și cu doi ani mai tânără decât Radwanska, Kerber sau Cibulkova.
Slăbiciunea lui Halep este perfecționismul. Din frustrare, de prea multe ori, transformă o lovitură proastă în alte patru la fel. Dar dacă va învăța ceva din ce s-a întâmplat în tenisul feminin în 2016, acela este că lucrurile bune li se întâmplă celor care au răbdare să se întâmple”, au mai precizat cei de la Tennis Magazine, în avancronica lor de pe site-ul tennis.com.
În ceea ce privește jucătoarele care se află acum în fața Simonei, Angelique Kerber, Serena Williams și Agnieszka Radwanska, cei de la Tennis Magazine consideră că cele trei se vor afla pe podium și la finalul lui 2017, cu mențiunea că poloneza va trece peste americancă.
2017 începe în forță la Digi Sport! Turneele din luna ianuarie sunt ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport, începând cu cele de la Shenzhen, Brisbane și Auckland.
Etichete: serena williams , wta , simona halep , angelique kerber , avancronica , 2017 , predictie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...