"Halep încă este mahmură după triumful de la Wimbledon!" Cei de la ESPN nu îi dau nicio șansă la Turneul Campioanelor
25.10.2019, 21:42Simona Halep (locul 5 WTA) participă anul acesta la Turneul Campioanelor, iar ESPN a publicat o listă cu ordinea favoritelor de la turneu. Românca este ultima favorită la câștigarea competiției, conform publicației.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Halep se află pe poziția a opta în articolul celor de la ESPN, iar publicația a explicat și de ce a ales s-o pună pe româncă pe ultimul loc. Conform acesteia, sportiva încă nu a reușit să revină la forma din iulie, de când a câștigat Wimbledon, în fața Serenei Williams.
"Halep încă este mahmură după performanța aproape impecabilă împotriva marii favorite Williams, la Wimbledon. De-a lungul întregii cariere, Halep a fost copleșită și intimidată de cel mai important turneul al anului, o competiție pe care conaționalii săi - un număr foarte mare de fani - o pun pe primul loc. Halep nu era convinsă că are un joc de așa manieră încât să câștige Wimbledon, până când a reușit s-o facă.
Dacă Halep are totuși un avantaj, acela este faptul că este odihnită pentru Shenzhen. Cu un an care deja a fost un mare succes (nu a fost niciodată lacomă în privința titlurilor), are șansa de a juca degajat. Asta poate complica lucrurile pentru jucătoarele tinere precum Barty, Osaka sau Andreescu", au scris cei de la ESPN.
Turneul Campioanelor 2019 va începe pe 27 octombrie, duminică, şi se va încheia pe 3 noiembrie, iar meciurile vor fi transmise în direct la Digi Sport şi pe site-ul digisport.ro, pentru abonaţii RCS-RDS.
Simona Halep a vorbit despre grupa ei de la Turneul Campioanelor
Pentru româncă, este a șasea participare consecutivă la turneu, însă jucătoarea vine după o perioadă de recuperare, după ce a avut probleme la coloană. Acest lucru, cât și faptul că adversarele din Grupa Violet sunt unele de top, fac din Turneul Campioanelor o provocare pentru Simona, așa cum a recunoscut imediat după tragerea la sorți.
"Este o grupă foarte grea. Toate joacă foarte bine și chiar sunt foarte bune. Este o mare provocare pentru mine, să revin după o accidentare și să le înfrunt, dar voi da tot ce am mai bun și o sa încerc să joc cât mai bine posibil pentru a câștiga meciurile", a spus Halep.
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , bianca andreescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...