Halep are tot mai mulți fani! Românca și-a întâlnit cel mai tânăr suporter
15.03.2014, 12:34Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Indian Wells, dar ascensiunea sa fulgerătoare începută la jumătatea anului trecut i-a atras tot mai mulți suporteri de pe tot mapamondul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sportiva din Constanța a fost asaltată la fiecare meci susținut în turneul american de către fani dornici de autografe, la fel întâmplându-se și sâmbătă, înaintea meciului pierdut contra polonezei Agnieszka Radwanska (DETALII AICI).
Dezinvoltura de care dă mereu dovadă Simona nu le-a scăpat celor de la welovetennis.fr, care au imortalizat momentul în care românca a fost rugată să se semneze pe o minge adresată unei mame cu un bebeluș în brațe. Naturalețea gestului a fost imediat remarcată de presa mondială, poza fiind difuzată de majoritatea publicațiilor sportive din întreaga lume.
"Acesta este cel mai tânăr fan al Simonei Halep. Jucătoarea din România i-a dat un autograf unui bebeluş, înainte de meciul din semifinalele Indian Wells, cu Radwanska. Nu ştim cât s-a bucurat cel mic pentru acest lucru, dar cu siguranţă că mama lui a fost extrem de fericită. În orice caz, de remarcat zâmbetul şi relaxarea Simonei. La fel este şi pe terenul de joc şi acest lucru contribuie, probabil, la forţa interioară de care dă dovadă în momentele cheie ale celor mai încrâncenate dispute", notează www.welovetennis.fr.
Sursă foto: www.welovetennis.fr
Etichete: simona halep indian wells , simona halep autograf bebelus indian wells , suporteri fani simona halep , simona halep 5 wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...