Video Exclusiv Halep a dezvăluit care este noua ei strategie, dar și mesajul lui Cahill, primit înaintea meciului cu Kontaveit
27.03.2017, 13:55România mai are o singură reprezentantă în a doua săptămână a turneului de la Miami. Încurajată de fanii prezenți în tribune, Simona Halep (25 de ani) s-a calificat în optimi, după cel mai bun meci al ei din 2017, 6-3, 6-0 cu Anett Kontaveit, și mai are nevoie de o singură victorie pentru a-şi egala performanța de anul trecut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Într-un interviu EXCLUSIV, acordat lui Gabriel Morariu, corespondentul Digi Sport la Miami, Halep a spus care este noua ei strategie, dar și cum a reușit să joace atât de bine contra sportivei din Estonia.
”Am început să nu mă mai gândesc cu cine joc, trebuie doar să-mi fac eu treaba, așa cum o știu cel mai bine. Darren (n.r. - Darren Cahill - antrenorul ei) mi-a spus, înainte de meci, ce am de făcut și am respectat în totalitate indicațiile.
Cu Stosur, va fi un meci dificil. Are o dreaptă foarte puternică, serviciu pe măsură, cu mult kick, nu o să fie ușor”, a spus Halep.
Simona Halep - Samantha Stosur se joacă în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02:00, în direct la Digi Sport 2. Întâlnirea e LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Miami Open e ÎN DIRECT la Digi Sport în perioada 21 martie - 2 aprilie.
Din acest an, Digi Sport va transmite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE 55 de turnee WTA, în fiecare sezon.
Numărul 5 WTA crede că are suficiente atuuri pentru a se impune în fața lui Stosur.
”Am jucat contra ei pe zgură la Madrid și am câștigat, dar am bătut-o și pe hard”, a completat Simona.
Sportiva noastră, originară din Constanța, este foarte bucuroasă și pentru faptul că are parte de galerie la fiecare meci.
”Le mulțumesc foarte mult pentru asta, au venit în număr foarte mare, am fost chiar surprinsă. E frumos că mă susțin și-i aștept și la meciurile următoare”, a mai spus Halep, pentru Digi Sport.
Etichete: halep , halep miami , simona halep miami , halep stosur , halep kontaveit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...