Video Irezistibilă! Simona Halep s-a calificat în optimi la Miami, după cel mai bun meci din 2017
26.03.2017, 17:49Simona Halep a reuşit cea mai bună evoluţie din acest an şi s-a calificat de o manieră entuziasmantă în optimile de finală ale turneului de la Miami.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Românca de pe locul 5 WTA a avut nevoie de mai puţin de o oră pentru a se impune în meciul cu Anett Kontaveit (112 WTA), scor 6-3, 6-0.
Simona a arătat excelent din punct de vedere fizic şi pare să fi lăsat definitiv în urmă problemele de la genunchi, care au chinuit-o în acest început de an. Extrem de agresivă şi de sigură pe ea, constănţeanca a luat iniţiativa încă din startul meciului cu sportiva din Estonia, venită din calificări, şi a reuşit un break în chiar primul game al jocului.
Kontaveit a ţinut pasul cu adversara sa doar până la mijlocul primului set. De la 4-3, baltica nu a mai avut replică, iar Halep a câştigat nu mai puţin de opt game-uri consecutive, pentru a se impune în doar 55 de minute şi a obţine pentru prima oară în 2017 două victorii la rând.
În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe australianca Samantha Stosur (19 WTA), care a învins-o în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 7-5, pe Shuai Peng (China, 43 WTA).
Halep şi Stosur s-au întâlnit de opt ori până în prezent, iar scorul duelurilor directe este egal. Ultimele două meciuri s-au jucat anul trecut şi, la fel ca în palmaresul general, fiecare a obţinut câte o victorie. Românca s-a impus în semifinale la Madrid, scor 6-2, 6-0, în timp ce sportiva de la Antipozi a câştigat în optimi la Roland Garros (7-6, 6-3).
Anul trecut, Halep a ajuns în sferturile de finală la Miami, turneu la care cel mai bun rezultat al carierei este prezenţa în semifinale, în 2015.
Pentru calificarea în optimi, Halep va primi 77.265 de dolari şi 120 de puncte WTA.
LIVE TEXT&VIDEO
UPDATE ora 03:50, Halep - Kontaveit 6-3, 6-0. BREAK, SET şi MECI, SIMONA! După mai puţin de o oră de joc, românca de pe locul 5 WTA a încheiat cea mai bună prestaţie din 2017 şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami. Pentru prima oară în acest sezon, constănţeanca a reuşit să câştige două meciuri la rând.
Rampant @Simona_Halep secures last spot in @MiamiOpen Round of 16!
— WTA (@WTA) March 27, 2017
Breezes past Kontaveit 6-3, 6-0! pic.twitter.com/caRwhYhzSj
UPDATE ora 03:46, Halep - Kontaveit 6-3, 5-0. Simona şi-a făcut serviciul fără emoţii şi este la un singur game de victorie.
UPDATE ora 03:43, Halep - Kontaveit 6-3, 4-0. BREAK, Simona! După cel mai lung game al meciului, românca s-a apropiat şi mai mult de victorie. Un nou break al Simonei, care s-a desprins probabil decisiv în setul al doilea.
.@Simona_Halep is in unstoppable form! #MiamiOpen pic.twitter.com/TKoMqmEWZt
— WTA (@WTA) March 27, 2017
UPDATE ora 03:35, Halep - Kontaveit 6-3, 3-0. Simona şi-a consolidat break-ul şi dă senzaţia că nu poate fi oprită din drumul spre optimile de finală de la Miami.
UPDATE ora 03:32, Halep - Kontaveit 6-3, 2-0. BREAK, Simona! Românca este irezistibilă în aceste momente. Break la 0 pentru a cincea jucătoare a lumii, care deţine controlul complet al meciului şi pare în cea mai bună formă fizică din acest an.
.@Simona_Halep wrongfoots Kontaveit with the backhand! #MiamiOpen pic.twitter.com/a3RTtxOsqu
— WTA (@WTA) March 27, 2017
UPDATE ora 03:30, Halep - Kontaveit 6-3, 1-0. Simona a început setul al doilea la fel de bine cum l-a încheiat pe primul. Un game fără emoţii pe propriul serviciu pentru româncă, a cărei demonstraţie de forţă continuă.
Statistica primului set
UPDATE ora 03:25, Halep - Kontaveit 6-3. BREAK şi SET, Simona! Românca a concretizat a patra minge de set de care a beneficiat şi şi-a trecut în cont primul act al întâlnirii după 31 de minute de joc.
.@Simona_Halep clinches the first set 6-3 at the fourth attempt! #MiamiOpen pic.twitter.com/abS8XQTh7Y
— WTA (@WTA) March 27, 2017
UPDATE ora 03:20, Halep - Kontaveit 5-3. Simona rămâne atentă pe propriul serviciu şi a depăşit un moment care putea deveni complicat la 30-30, fiind acum la un singur game de câştigarea primului set.
UPDATE ora 03:16, Halep - Kontaveit 4-3. Este evident că estona nu se va preda uşor. Simona pare avantajată la punctele care se prelungesc, însă adversara sa profită de fiecare şansă şi rămâne în meci.
UPDATE ora 03:13, Halep - Kontaveit 4-2. Joc aproape fără greşeală pentru româncă. Simona şi-a făcut serviciul la 0, într-un game încheiat cu un punct superb, la finalul căruia constănţeanca s-a bucurat cu pumnul ridicat.
.@Simona_Halep edges a wonderful rally! #MiamiOpen pic.twitter.com/VaQrCQhmGv
— WTA (@WTA) March 27, 2017
UPDATE ora 03:10, Halep - Kontaveit 3-2. Replica balticei este pe măsură. Jucătoarea de pe locul 112 WTA face, la rândul său, un game solid şi îşi menţine jocul la un nivel ridicat.
UPDATE ora 03:07, Halep - Kontaveit 3-1. Simona continuă jocul bun din acest început de meci. În ciuda faptului că a comis prima dublă greşeală, a fost un game solid pentru sportiva noastră, care păstrează avansul unui break.
UPDATE ora 03:04, Halep - Kontaveit 2-1. Jucătoarea din Estonia nu s-a lăsat afectată de începutul dificil de meci şi a făcut un game solid pe propriul serviciu.
UPDATE ora 03:02, Halep - Kontaveit 2-0. Simona şi-a consolidat break-ul şi a încheiat primul game pe propriul serviciu cu un as.
UPDATE ora 02:58, Halep - Kontaveit 1-0. BREAK, Simona! Început excelent de meci pentru româncă. Simona s-a mişcat bine, a lovit bine şi a fructificat prima minge de care a beneficiat pentru a câştiga pe serviciul adversarei şi a prelua încă din start iniţiativa.
.@Simona_Halep reacts well to the net cord! ??? #MiamiOpen pic.twitter.com/MYfqYya58G
— WTA (@WTA) March 27, 2017
UPDATE ora 02:54 - A început meciul, cu Anett Kontaveit la serviciu.
UPDATE 02:47 - Cele două jucătoare au intrat pe teren şi au început încălzirea. Meciul va începe în câteva minute.
Etichete: live , simona halep , livetext , turul 3 , miami open , anett kontaveit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...