George Cosac candidează la preşedinţia FR de Tenis
03.01.2013, 13:06Fostul tenisman George Cosac (44 ani), care actualmente îndeplineşte funcţiile de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Tenis şi de şef de secţii la Dinamo Braşov şi-a despus candidatura pentru funcţia de preşedinte al FRT.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Voi readuce sponsorii la FRT. Avem pregătite programe pentru atragerea copiilor şi părinţilor către acest sport şi suntem în discuţii cu Ministerul Educaţiei pentru introducereea tenisului in şcoli. Intenţionăm să înfiinţăm 6 centre regionale proprii cu sprijinul autorităţilor locale şi vom demara un program prin care FRT, în parteneriat cu o firmă producătoare europeană de marcă, va asigura în următorii patru ani, 30 de structuri presostatice şi 30 de instalaţii de nocturnă pentru cluburile performante", a declarat Cosac, care de câţiva ani organizează turnee futures la Braşov.
Cosac a realizat alături de Dinu Pescariu cel mai bun rezultat din istoria tenisului românesc la Jocurile Olimpice, locul 6 - calificarea în sferturile de finală la JO Barcelona '92. Între anii 1987-1996 a fost, permanent, component al echipei de Cupa Davis a României. Cosac are în palmares peste 30 titluri de campion naţional la simplu, dublu, dublu mixt şi pe echipe. Ca antrenor a lucrat cu Andrei Pavel şi cu jucători din echipa de Cupa Davis a României, iar în 2007 a câştigat Cupa Campionilor la tenis, cu Dinamo Braşov, competiţie rezervată cluburilor.
"Nu vreau să-mi fac campanie prin crearea de conflicte prin presă, au fost destule scandaluri în tenis, vreau ca totul să fie transparent şi să fie discutat în AG. Principalul meu obiectiv este adoptarea unui nou statut, îmbunătăţit în urma unui forum de propuneri şi discuţii, deschis tuturor membrilor. Acest lucru ar permite o organizare mai eficientă a FRT, o folosire mai bună a resurselor (şi aşa modeste) şi crearea unei noi organigrame cu scopul de a reduce fondul de salarii actual (foarte mare) şi redistribuirea fondurilor eliberate către activitatea din cluburi", spune Cosac.
George Cosac mai intenţionează să creeze un Consiliu de Onoare al Tenisului Românesc format din foşti mari jucători, antrenori, preşedinţi, oameni de afaceri sau politicieni, având ca scop principal consilierea şi susţinerea sportului alb. "Trebuie să tratăm cum se cuvine valorile, cum sunt monştrii sacri ai tenisului mondial Ţiriac şi Nastase, pentru că cine nu-şi cunoaşte şi respectă trecutul, nu înţelege prezentul şi nici nu poate să-şi facă planuri de viitor".
Comitetul Director al FRT a stabilit convocarea Adunării Generale de Alegeri pentru data de 17.01.2013, la hotel Pullman din Bucureşti.
MEDIAFAX
Etichete: tenis , george cosac , cosac , frt , federatia de tenis , cosac tenis , segarceanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...