Replică dură pentru fostul antrenor al Simonei Halep, după ce a atacat-o pe jucătoarea din România: ”Un frustrat”
articol scris de Digi Sport12.12.2024, 18:17
În urmă cu câteva zile, Wim Fissette (44 de ani), fostul antrenor al Simonei Halep (33 de ani), a vorbit despre colaborarea pe care a avut-o cu sportiva din România.
Europa League: Hoffenheim - FCSB, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Rangers - Tottenham, joi, 22:00, DGS 2
Cei doi au colaborat în 2014, iar acum, la un deceniu distanță, după ce a început să o pregătească pe Iga Swiatek, belgianul a avut un discurs în care nu a menajat-o pe Halep și a transmis de ce, din punctul lui de vedere, fostul lider WTA nu ”poate lucra cu un antrenor mai mult de un an”.
Galerie Foto
George Cosac, după ce Wim Fissette a atacat-o pe Simona Halep: ”N-ai voie să vorbești așa”
”Am pregătit o jucătoare talentată, dar încă fără titlu major, până pe locul al doilea în clasament. Am crezut că împreună vom ajunge în vârf și vom câștiga un turneu de Grand Slam. Dar atunci Simona și familia ei au decis că au nevoie de un antrenor român, cineva care să vorbească limba.
Ea a mers la un turneu cu mama ei, la altul cu fratele ei, iar la altul a luat prietenii. La fiecare turneu, era cineva care să o distreze. Are nevoie constant de ceva nou. Nu cred că vreun antrenor va lucra cu ea mai mult de un an în viitor”, a declarat Fissette, potrivit przegladsportowy.onet.pl.
Ulterior, au venit și replicile pentru Fissette. Cea mai aspră i-a aparținut lui George Cosac, președintele Federației Române de Tenis: ”Am avut șansa să stau puțin în 2014, la Turneul Campioanelor, lângă Fisette. Cred că e un frustrat. N-ai voie să vorbești așa despre un elev de-al tău, care s-a dovedit că, mai târziu cu Cahill, a obținut performanțe excepționale. Cred că e o declarație tendențioasă”.
”Simona a avut colaborări de lungă durată și cu Darren Cahill și cu Daniel Dobre. Nu știu de ce a venit acest comentariu acum, dar Simona a demonstrat că poate avea continuitate cu un antrenor.
Ea are nevoie să aibă multă încredere în antrenor, un antrenor cu capacitate psihologică foarte bună, să o motiveze, să o țină acolo, angrenată în antrenamente și competiții. Sper că va găsi această formulă în perioada următoare”, a spus și Horia Tecău.
Etichete: simona halep , george cosac , wim fissette
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Alexandr Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România, alături de Ucraina și alte țări din...