Fostul antrenor al Simonei Halep, anunţ clar: ”Va face asta indiferent ce se va întâmpla!”
articol scris de Digi Sport12.08.2023, 17:56
Simona Halep (31 de ani, 58 WTA) este în așteptarea verdictului de la Sports Resolutions în privința cazului de dopaj cu Roxadustat în care este acuzată.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Daniel Dobre, anunţ despre viitorul Simonei Halep
Românca a fost audiată la Londra pe 28 și 29 iunie și așteaptă un răspuns favorabil pe durata lunii iulie, care a întârziat, însă, să apară. Simona speră că nu va primi mai mult de un an de suspendare, pentru a putea juca la US Open 2023, unde apare pe lista participanților.
Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep, în prezent vicepreședinte al Federației Române de Tenis, a analizat situaţia fostei campioanei de la Wimbledon şi Roland Garros.
„N-am discutat cu ea de foarte mult timp. Am avut câteva mesaje și ea știe că toată lumea o susține. Așteptăm toți cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă, dar la cum o știu pe Simona va lupta până la capăt. Eu cred că va reveni mai puternică.
Sunt sigur că va mai juca indiferent ce se va întâmpla. Are toată susținerea noastră, noi toți o cunoaștem, știm că este curată, că are un mare respect pentru fair play în tenis. Este campioana noastră și va rămâne așa.
Federația nu are nicio pârghie, în afară de o susținere morală. Există reguli foarte clare. Una dintre el spune că nu ai voie cât timp ești suspendat să te antrenezi în locuri oficiale.
Ești cumva blocat, dar oamenii care o cunosc și cei din Federație o susțin pe toate căile. A fost și acea petiție, există o comunicare cu apropiații, ea are tot sprijinul în limita regulilor, pentru că ești foarte restrâns de regulile internaționale.
Toată lumea se întreabă despre verdict. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți oameni pe la turneele din străinătate. Nu pot spune că este drept sau nedrept. Există niște reguli, niște căi, iar această entitate este total independentă, care are propriile reguli și legi”, a transmis Daniel Dobre, citat de gsp.ro.
Comunicatul instanței, la aproape o lună de când trebuia să vină verdictul în cazul Simonei Halep
Simona Halep (31 de ani, 58 WTA) aștepta un verdict în cazul procesului său de dopaj pe 13 iulie, la două săptămâni de la momentul audierilor care au avut loc la tribunalul independent Sport Resolutions de la Londra.
Zilele, săptămânile au trecut și o decizie a instanței nu a mai venit, iar reprezentanții tribunalului de la Londra au refuzat să prezinte un motiv al acestor întârzieri.
”Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, a transmis Sport Resolutions, într-un răspuns pentru Adevărul.
Etichete: simona halep , daniel dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...