Federer recunoaște superioritatea lui Del Potro. ”Are șanse mai mari decât mine să-l învingă pe Rafa”
07.09.2017, 11:35Roger Federer regretă că a ratat ocazia de a câştiga cel de-al treilea titlu de Grand Slam din acest an, însă recunoaşte cu sportivitate superioritatea argentinianului Juan Martin Del Potro, cel care l-a învins joi în sferturile de finală de la US Open.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Este păcat, desigur, că am pierdut, însă Juan Martin merită mai mult. Simt că nu aveam loc în semifinale, iar el va avea şanse mai mari să-l învingă pe Rafa, ca să fiu cinstit.
Modul în care am jucat nu a fost destul de bun, în opinia mea, ca să pot câştiga acest turneu. Este mai bine că am ieşit şi altcineva are şansa să facă mai bine decât mine", a declarat după joc Federer, citat de site-ul ATP.
"M-am aflat în situaţia în care am avut nevoie de şansă şi în care marjele sunt minime, în timp ce Juan Martin a jucat bine. Lucrurile nu au decurs aşa cum mi-aş fi dorit în această seară, însă cel mai bun jucător a câştigat", a recunoscut elveţianul.
Roger Federer a confirmat, totodată, că nu îşi va schimba programul pentru finalul sezonului, chiar dacă se simte obosit.
"Programul meu nu se va schimba până la finalul sezonului, însă sunt mulţumit că pot răsufla, pentru că mă simt obosit, după efortul depus aici. Nu am fost sigur că voi putea juca, iar acum sunt mulţumit că mă pot odihni", a adăugat Federer, care şi-a confirmat prezenţa la Laver Cup, noua competiţie anuală între Europa şi restul lumii, programată luna aceasta la Praga, precum şi la turneele de Shanghai, Basel, Paris şi la Turneul Campionilor de la Londra.
Miercuri, în sferturile de finală de la US Open, Juan Martin Del Potro s-a impus cu 7-5, 3-6, 7-6 (10/8), 6-4 în faţa lui Roger Federer, argentinianul urmând să-l înfrunte vineri, în semifinale, pe numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal, care a trecut la rândul său în trei seturi, 6-1, 6-2, 6-2, de noua speranţă a tenisului rus Andrei Rublev.
Agerpres
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: federer , roger federer , us open , del potro , juan martin del potro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...