De nerecunoscut! Starul de la Wimbledon a devenit viral pe rețelele sociale cu pozele din copilărie
articol scris de Digi Sport08.07.2022, 13:55
Nick Kyrgios (27 de ani, 40 ATP) a profitat de retragerea lui Rafael Nadal (36 de ani, 4 ATP) din semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon și va evolua cu ”trofeul pe masă” împotriva câștigătorului partidei dintre Novak Djokovic și Cameron Norrie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La câteva ore după ce i-a transmis un mesaj de încurajare spaniolului, Kyrgios a celebrat calificarea în finala de la Wimbledon într-un mod original.
- Finala Wimbledon 2022 va fi prima de Grand Slam pe care o dispută Nick Kyrgios în cariera sa.
Nick Kyrgios, de nerecunoscut! După ce a aflat că va juca finala la Wimbledon, australianul a publicat o fotografie din urmă cu aproximativ 20 de ani
Jucătorul australian a postat pe contul său de Instagram o fotografie de la începuturile sale în tenis, când putea doar să viseze că va ajunge să joace finala la Wimbledon, și una din urmă cu câteva zile de pe iarba londoneză, care simboliza faptul că visul copilului ușor supraponderal din urmă cu aproximativ 20 de ani s-a îndeplinit.
În doar 60 de minute, postarea lui Nick Kyrgios a adunat peste 80.000 de aprecieri și sute de comentarii.
Galerie Foto
"Jucători diferiți, personalități diferite. Rafael Nadal, sper ca recuperarea ta să fie una rapidă și cu toții sperăm să te vedem sănătos curând. Pe data viitoare", a scris în primă instanță Nick Kyrgios pe Instagram.
- 13 este cea mai înaltă poziție atinsă de Kyrgios în ierarhia ATP (2016).
- 6 titluri ATP a cucerit australianul.
- 9.905.710 dolari a câștigat Nick Kyrgios din tenis, până la Wimbledon 2022.
Reacția lui Rafael Nadal după retragerea de la Wimbledon
Spaniolul nu a putut să se antreneze la capacitate maximă astăzi și nu a servit, pentru a nu-și agrava accidentarea, însă în cele din urmă a fost nevoit să declare forfeit partidei pe care trebuia să o joace cu Nick Kyrgios.
Nadal a ținut să le transmită un mesaj faniilor săi, care sperau ca sportivul iberic să continue forma de senzația din acest an, după victoriile de la Australian Open și Roland Garros.
"Nu vreau să intru pe teren fără a fi competitiv și a nu fi capabil să joc cel mai bun tenis al meu. Cel mai important pentru mine este să fiu fericit, mai presus față de un titlu", a spus Nadal.
Etichete: wimbledon , nick kyrgios , nick kyrgios copil , nick kyrgios finala wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...