Antrenor nou pentru Leo Messi! A fost coechipier cu argentinianul la Barcelona
articol scris de Digi Sport22.11.2024, 16:41
Inter Miami, echipa la care evoluează Leo Messi (37 de ani), ar urma să rămână fără antrenor principal în cel mai scurt timp.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Potrivit informațiilor din Statele Unite, Gerardo ”Tata” Martino (62 de ani) va părăsi banca tehnică a lui Inter Miami, după ce echipa sa a fost eliminată încă din optimile play-off-ului pentru câștigarea titlului din MLS (Major League Soccer) de Atlanta United.
La scurt timp după apariția acestei vești, se pare că a fost aflat și numele antrenorului care o va prelua în cel mai scurt timp pe Inter Miami, iar acesta are legătură directă cu Barcelona și cu Messi.
Javier Mascherano va fi noul antrenor al lui Inter Miami
Potrivit jurnalistului Cesar Luis Merlo, citat de Fabrizio Romano, Javier Mascherano (40 de ani) va fi numit pe banca tehnică a celor de la Inter Miami.
Sursa citată anterior scrie că David Beckham (49 de ani), finanțatorul lui Inter Miami, a ajuns deja la un acord cu tehnicianul de 40 de ani, care în prezent o pregătește pe selecționata Under 20 (sub 20 de ani) a Argentinei.
Javier Mascherano, fostul mare mijlocaș defensiv al Barcelonei, a fost coechipier cu Leo Messi timp de 8 sezoane (2010-2018) pe Camp Nou. În cei 8 ani, argentinianul a marcat un gol și a furnizat 8 pase decisive în 334 de partide.
Dacă va fi instalat ca antrenor la Inter Miami, atunci Mascherano, din postura de antrenor, va colabora din nou cu mai mulțiu foști colegi de-ai săi de la Barcelona: Luis Suarez (37 de ani), Jordi Alba (35 de ani) și Leo Messi (37 de ani).
Etichete: lionel messi , javier mascherano , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...