CTP, reacție acidă după mesajul postat de Cosmin Hodor la adresa Biancăi Andreescu: "Atitudine de tipul Dăncilă-Dragnea"
29.10.2019, 16:36ÎN DIRECT la Digi24, Cristian Tudor Popescu a comentat pe marginea mesajului postat de managerul de comunicare al Simonei Halep, Cosmin Hodor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Dl Hodor este un tânăr pe care îl credeam mai serios, nu înțeleg de ce a deschis gura în momentul de față”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.
"Hai s-o luăm pe rând. Domnul Gheorghe Hagi, care vrea să facă atât de multe pentru România aici, în România - și face - nu a votat la alegerile europarlamentare. A spus că nici nu știe că au loc. Poate că ar fi bine să înceapă prin a merge la vot și după aceea să vorbească despre alte lucruri interne ale României", a amintit el de o declarație a "Regelui".
"Ce spune domnul Hodor e o aberație. Părinții Biancăi Andreescu au libertate să hotărască unde vor să-și crească fiica și pentru cine să joace tenis. Bianca acum e majoră, hotărăște singură ce țară vrea să reprezinte.
Atitudinea domnului Hodor e de tipul Dăncilă-Dragnea: să rămână aici, în țară. Ca să facă ce, aici în țară? Păi spun eu: nimic. Un jucător de tenis care rămâne în România nu face nimic. Cei care au realizat ceva – Andrei Pavel, Horia Tecău, Simona Halep - au făcut lucrurile astea pe niște căi paralele cu România, că nu i-a lansat pe ei federația lui Cosac și acum a lui Țiriac, cu nenumărate procese, cu toți care se dau în judecată unii pe alții și așa mai departe", a spus Cristian Tudor Popescu.
"Ce să facă în România, unde gimnastica feminină românească, care a dominat mapamondul decenii, acum nu e în stare a doua oară să se califice la Olimpiadă? Unde îi cheamă, la ce condiții de voință politică în materie de sport cheamă domnul Hodor sportivi români aflați afară să se întoarcă în România? Este o zicere de-a dreptul politicianistă, aproape aș zice de campanie a domnului Hodor. Dacă tăcea, filosof rămânea", a mai afirmat gazetarul.
Ce a scris Cosmin Hodor, după Simona Halep - Bianca Andreescu
Cosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep, a lansat un atac la adresa Biancăi Andreescu, după victoria sportivei noastre, de la Turneul Campioanelor.
”Astăzi, Simona ne-a arătat o dată în plus că nu este nevoie să pleci din România pentru a face performanță la nivel înalt; românii trăiesc cu ideea greșită că rămânând în România nu pot face performanță.
Bianca este o campioană a Canadei, iar propunerea Simonei pentru noi este să fim campioni pentru România. Trebuie să mulțumim și părinților Simonei care nu au ales ideea finanțării unei alte țări și de a juca pentru un alt steag”, a scris Hodor, pe Instagram.
Etichete: simona halep , cristian tudor popescu , cosmin hodor , bianca andreescu , turneu campioanelor 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...