Câte puncte ATP va pierde Novak Djokovic după decizia fără precedent din Australia
articol scris de Digi Sport16.01.2022, 10:22
Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP) a pierdut procesul cu Australia, astfel că va fi deportat. Sportivul, care deține recordul titlurilor de la Australian Open, 9, nu-și va mai putea apăra titlul de la Melbourne.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campionul sârb va pierde astfel 2.000 de puncte ATP, după decizia fără precedent luată astăzi.
Prima reacție a lui Novak Djokovic după ce a pierdut procesul cu Australia
Astfel, numărul 1 din tenis nu numai că nu va mai participa la Australian Open 2022, dar ar putea primi interdicție trei ani de a mai intra pe tărâm australian.
”Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open!”, a fost prima reacție a lui Djokovic.
Trei judecători i-au respins în unanimitate recursul lui Nole. Ei au susținut că, într-un timp nu foarte îndelungat, va apărea și motivarea deciziei.
”Respect decizia Curții și voi coopera cu toate autoritățile în toate demersurile care vor urma pentru a pleca din această țară. Nu m-am simțit deloc confortabil să fiu în centrul atenției în ultimele săptămâni, dar sper că acum putem cu toții să ne concentrăm pe joc și pe turneul pe care îl iubesc.
Aș dori să le transmit toate gândurile mele bune celor care sunt implicați la Australian Open, jucătorilor, oficialilor turneului, celor din staff, voluntarilor.
În final, aș vrea să le mulțumesc celor din familia mea, fanilor mei, prietenilor, echipei mele, dar și celor din Serbia pentru felul și modul în care m-au susținut.
Toți ați fost o mare sursă de energie pentru mine.”, se arată în scrisoarea pe care Djokovic a făcut-o publică, la foarte puțin timp după ce a pierdut procesul cu Australia.
Etichete: novak djokovic , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...