Casper Ruud - Karen Khachanov, prima semifinală masculină de la US Open 2022. Ce spune norvegianul
articol scris de Digi Sport07.09.2022, 08:56
Casper Ruud (26 de ani, 7 ATP) - Karen Khachanov (26 de ani, 31 ATP) este prima semifinală de la US Open, ediția 2022.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Norvegianul a ajuns în penultimul act de la New York după ce în sferturile de finală l-a învins pe Matteo Berrettini (26 de ani, 14 ATP), scor 6-1, 6-4, 7-6 (4). De partea celalată, rusul Khachanov s-a calificat în semifinale după ce l-a învins pe Nick Kyrgios (27 de ani, 25 ATP) în cinci seturi, scor 7-5, 4-6, 7-5, 6-7 (4), 6-4.
Galerie Foto
Casper Ruud - Karen Khachanov, prima semifinală de la US Open 2022
Va fi a doua întâlnire directă în circuitul ATP dintre Casper Ruud și Karen Khachanov. Cei doi s-au mai înfruntat în 2020, în primul tur la Roma, iar norvegianul a avut câștig de cauză.
La turneul italian, Casper Ruud s-a impus în trei seturi în fața lui Karen Khachanov, scor 6-3, 3-6, 6-1. Rămâne de văzut cum se va încheia de această dată disputa dintre cei doi, având în vedere mia turneului de la US Open.
Premiile la US Open 2022 depășesc 60 de milioane de dolari. Precedentul record de premii la US Open, de 57,5 milioane de dolari, fusese stabilit în 2021.
Câștigătorul turneului de la New York se alege cu suma de 2.600.000 de dolari.
Casper Ruud, după ce a ajuns în semifinale la US Open
După meciul din sferturile de finală cu Berrettini, Casper Ruud a spus: ”Totul a funcționat în favoarea mea, a fost cel mai bun început de meci făcut vreodată. M-am emoționat la începutul setului trei, pentră lucrurile mergeau prea bine. În acele momente, ai senzația că poți face orice, inclusiv să umbli pe apă, dar după aceea am reușit să revin, concentrându-mă, chiar dacă mi-a fost foarte dificil”
”Nu știam că e posibil, dar cineva de la ATP m-a informat. Bineînțeles că mă motivează suplimentar, iar dacă voi părăsi New York-ul ca număr unu mondial, voi fi cel mai norocos om”, a mai precizat Casper Ruud, despre posibilitatea de a ajunge numărul 1 ATP.
Casper Ruud poate ajunge liderul ATP fără să fi câștigat vreun titlu major în carieră. Scenariul prin care se poate realiza acest lucru
Casper Ruud poate ajunge pe primul loc în ierarhia ATP fără să fi câștigat până acum vreun turneu de 500 sau 1.000 de puncte. Nouă competiții a câștigat în cariera sa Casper Ruud, dar niciuna cu vreun nume sonor. Ruud a fost mereu prezent în fazele superioare ale marilor turnee, dar niciodată nu și-a adjudecat vreun titlu.
După eliminările lui Medvedev, Nadal sau Zverez, norvegianul ar putea deveni noul lider ATP. Iată scenariul prin care norvegianul Casper Ruud ar putea deveni noul număr 1 din tenisul masculin.
Primul scenariu ca norvegianul să fie noul lider ATP este cel în care câștigă titlul de la US Open. Al doilea mod prin care ar putea ajunge numărul 1: Ruud trebuie să ajungă în finala de la New York, o poate pierde, dar în fața altcuiva decât Carlos Alcaraz.
Etichete: atp , us open , semifinale us open , 2022 , karen khachanov , casper ruud
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...