Caroline Wozniacki s-a impus la Moscova. Daneza a trecut de Samantha Stosur cu 6-2, 4-6 și 7-5
21.10.2012, 17:57Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki a câştigat, duminică, turneul WTA de la Moscova, după ce a trecut de sportiva australiană Samantha Stosur, principala favorită şi numărul 9 mondial.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Wozniacki s-a impus cu scorul de 6-2, 4-6 și 7-5, ajungând acum la 20 de titluri în palmares. Fost număr 1 mondial, Wozniacki se gasește acum pe locul 11 WTA, dar se află într-o evidentă revenire de formă: daneza a cucerit cel de-al doilea său titlu în tot atâtea luni.
Primul set a curs doar în favoarea lui Wozniacki, pentru ca aceasta să reușească și un break în cel de-al doilea, dar Stosur a reușit să revină și să trimită meciul în decisiv. Cel de-al treilea set a stat permanent su semnul întrebării, în condițiile în care ambele sportive și-au schimbat berak-urile între ele.
Stosur a servit la 5-6 și a reușit să salveze o primă minge de meci a fostei număr 1 mondial, la scorul de 30-40. Wozniacki însă nu i-a mai lăsat nicio șansă apoi, luând ambele mingi imediat după ce egalitatea fusese consemnată pe tabelă.
Etichete: caroline wozniacki victorie la moscoca cu samantha stosur , wozniacki caroline , wozniacki stosur moscow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...