Buzărnescu, prima victorie a carierei pe tabloul principal de la Roland Garros
28.05.2018, 16:11Mihaela Buzărnescu, aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Roland Garros, s-a calificat, luni, în runda secundă a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a dispus cu 6-3, 6-3 de americanca Vania King.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Buzărnescu (30 ani, 32 WTA), cap de serie numărul 31, a dispus de King (29 ani, 1.276 WTA) după o oră şi 26 de minute.
Românca şi-a demonstrat forma bună prin care trece şi s-a impus fără emoţii, deşi şi-a pierdut de două ori serviciul.
Buzărnescu a avut 18 winners, 23 de erori neforţate, dar King nu a reuşit decât 12 mingi direct câştigătoare şi a adunat 29 de erori neprovocate.
Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 79.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe suedeza Rebecca Peterson (22 ani, 96 WTA), care a trecut de taiwaneza Su-Wei Hsieh cu 6-4, 6-3.
Mihaela a câştigat ambele confruntări cu Peterson, cu 6-2, 6-2, anul trecut, în sferturile turneului ITF de la Versmold (Germania, 60.000 dolari), şi anul acesta în sferturile turneului ITF de la Midland (SUA, 100.000 dolari), cu 7-6 (5), 4-6, 6-3.
Etichete: roland garros , mihaela buzărnescu , buzarnescu , king
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...