Australian Open 2019 | Naomi Osaka - Petra Kvitova, marea finală. Simona Halep rămâne pe podium!
24.01.2019, 09:11Primul mare Grand Slam al anului, cel de la Australian Open 2019, le va aduce sîmbătă, față în față, pe Petra Kvitova (28 de ani, 6 WTA)) și pe Naomi Osaka (21 de ani, 4 WTA) şi cap de serie numărul 4. După ce a pierdut poziția de lider mondial, Simona Halep (28 de ani) se va afla de luni, 28 ianuarie 2019, pe pozția a treia a ierarhiei mondiale. Lupta pentru locul 1 se va da între Kvitova și Osaka!
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rezultatele obţinute azi în semifinalele probei feminine:
Petra Kvitova-Danielle Collins 7-6, 6-0
Naomi Osaka - Karolina Pliskova 6-2, 4-6, 6-4
Naomi Osaka s-a impus în fața Karolinei Pliskova, în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 6-4. Osaka a câștigat ultimul punct grație unui challenge. Într-un final, Osaka, câștigătoarea celei mai recente ediții a US Open, s-a impus după o partidă care a durat o oră şi 53 de minute.
Petra Kvitova (28 de ani), locul 6 WTA şi cap de serie numărul 8, a învins-o, joi, cu scorul de 7-6, 6-0, pe americanca Danielle Collins, locul 35 WTA, calificându-se în finala Australian Open. Kvitova s-a impus după un meci care a durat o oră şi jumătate şi şi-a asigurat prima prezenţă în finala de la Melbourne. Jucătoarea cehă are în palmares două titluri de Grand Slam, ambele la Wimbledon, în 2011 şi 2014.
În afara trofeului Australian Open, câştigătoarea finalei va fi noul număr 1 mondial, începând de luni. În clasamentul live, Osaka are un avantaj de 40 de puncte faţă de Kvitova.
Așa arată clasamentul WTA, înaintea finalei de la Australian Open 2019
1. Naomi Osaka 6330 puncte
2. Petra Kvitova 6290
3. SIMONA HALEP 5582
4. Sloane Stephens 5307
5. Karolina Pliskova 5100
Simona Halep nu face o tragedie din faptul că a ieșit de la Australian Open și că nu mai e lider mondial
Acum, pentru Simona Halep urmează 3 competiții transmise de Digi Sport: meciul de Fed Cup cu Cehia și turneele de la Doha și Dubai.
"Nu a fost un turneu rău, nici foarte bun, dar ținând cont de toată pregătirea pe care am avut-o în iarnă, am avut meciuri foarte bune. Infernal? A fost un tablou greu, poate cel mai greu de până acum, jucând cu surorile Williams una după alta.
În schimb, au fost și meciuri bune pentru mine, ca să văd că nivelul meu de joc este acolo. Eu nu simt nimic, mă bucur pentru Pliskova, pentru că e o mare realizare să o bați pe Serena, mai ales într-un Grand Slam. Știam că poate să o bată pentru că are serviciu foarte puternic și s-a și dovedit.", a declarat Simona Halep, care nu a stat prea mult timp de vorbă cu jurnaliștii.
Următoarele 3 competiții la care va participa Simona Halep - meciul de Fed Cup cu Cehia şi turneele de la Doha şi Dubai - vor fi transmise ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport.
Ce urmează pentru Simona Halep
Simona este aşteptată să joace pentru România în Fed Cup. În weekend-ul 9-10 februarie, echipa noastră va întâlni deţinătoarea trofeului, Cehia, în deplasare, la Ostrava, în direct la Digi Sport.
Următorul turneul la care va participa Simona Halep după eliminarea de la Australian Open este cel de laDoha - Qatar Open. Sportiva noastră va participa la această competiție între 11 și 16 februarie și va putea fi urmărită tot în direct la Digi Sport.
Apoi, între 17 şi 23 februarie, Halep va fi prezentă la un alt turneu pe care l-a câştigat în trecut, Dubai Tennis Championships. Simona s-a impus în 2015, când a învins-o în ultimul act pe Karolína Plískova în două seturi.
Etichete: simona halep , petra kvitova , turnee simona halep , naomi osaka , australian open 2019 , finala australian open 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...