"Aţi prins asta pe cameră?". Ce a făcut marele Federer când a dat "nas în nas" cu puştoaica de 15 ani care a bătut-o pe Venus
04.07.2019, 09:43Wimbledon 2019 | Coco Gauff l-a impresionat şi pe marele Roger Federer. "Mister Wimbledon" s-a întâlnit cu puştoaica de 15 ani pe aleile de la All England Club, iar imaginile au devenit virale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gauff n-a pierdut niciun set la Wimbledon 2019, unde a trecut de trei tururi de calificări înainte de a produce surpriza în turul 1, când a eliminat-o pe Venus Williams, cu un dublu 6-4. Americanca a devenit atunci cea mai tânără jucătoare care câştigă un meci pe tabloul principal de la Wimbledon din 1991 încoace. Înainte de meciul cu Rybarikova, câştigat aseară, sportiva din SUA s-a întâlnit cu Federer, marele campion elveţian ţinând să o felicite neapărat pentru performanţa obţinută.
"Iat-o! Cum merge treaba, felicitări! Cu cine joci?", a întrebat-o Federer, pentru ca apoi, după ce i s-a răspuns, să o mai felicite o dată pe adolescenta de 15 ani.
Vizibil emoţionată după întâlnirea cu "Maestrul", Coco s-a întors spre cel care filma. "Aţi prins asta pe cameră?", a fost reacţia amuzantă a lui Gauff. Ulterior, după victoria cu Rybarikova, sportiva din SUA a postat un răspuns la filmuleţul de mai jos. "Am fost atât de emoţionată", a scris jucătoarea născută în Florida pe twitter.
Vezi mai jos imaginile
Etichete: wimbledon , wimbledon 2019 , coco gauff , roger fedeer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...