Andy Roddick, declarație care va stârni dezbateri în tenisul mondial: "El e urmașul lui Roger Federer!"
articol scris de Digi Sport12.01.2021, 08:52
Andy Roddick, fost lider al circuitului mondial, susține că grecul Stefanos Tsistsipas poate fi urmașul lui Roger Federer, star care a anunțat că nu va fi prezent la turneul de la Melbourne.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Swiss Maestro (39 de ani) va lipsi pentru prima dată în ultimele 23 de ediții de la Australian Open, iar specialiștii din tenis fac paralele între jocul lui FedEx și cel al "lupilor tineri" din circuit.
Andy Roddick: "E timpul ca Tsitsipas să atace și câștigarea unui turneu de Grand Slam"
Roddick, un tip foarte activ pe rețele sociale, a vorbit pentru Tennis World USA despre calitățile lui Stefanos Tsitsipas (22 de ani/6 ATP), un sportiv înalt de 1,93 m.
"Stefanos Tsitsipas este unul dintre marile staruri ale circuitului, deja a învins de câteva ori jucători foarte valoroși. Este considerat un fel de urmaș al lui Federer pentru că are un stil apropiat de joc cu cel al elvețianului. Dar e timpul ca Tsitsipas să atace și câștigarea unui turneu de Grand Slam", a spus Andy Roddick, unul dintre cei mai valoroși tenismeni la capitolul serviciu.
- 3-21 e scorul meciurilor directe între Andy Roddick (retras din activitate) și Roger Federer
- Campion la US Open în 2003, Roddick are 38 de ani
Născut la Atena și stabilit în Monte Carlo, Tsitsipas a câștigat cinci titluri și peste 12 milioane de dolari până la vârsta de 22 de ani. El a atins cel mai înalt loc în carieră în august 2019, poziția a cincea.
- 133/76 e raportul victorii/eșecuri înregistrat de Tsitsipas în ATP
Federer nu va putea juca la Australian Open și a spus că principalele sale ținte în 2021 sunt câștigarea turneului de la Wimbledon și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Meciurile directe între starurile tenisului masculin
- Roger Federer vs Rafael Nadal 16-24
- Roger Federer vs Novak Djokovic 23-27
- Novak Djokovic vs Rafael Nadal 29-27
Etichete: roger federer , andy roddick , stefanos tsitsipas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...