A fost marea greșeală a Mihaelei Buzărnescu! Pliskova a taxat-o imediat: "Știam că e frustrată"
07.07.2018, 09:50Wimbledon 2018 | Mihaela Buzărnescu a părăsit turneul de la Wimbledon, după meciul contra Karolinei Pliskova. Sportiva din România a câștigat primul set, iar în cel de-al doilea a condus cu 4-1, dar în cele din urmă adversara din Cehia a revenit s-a impus cu 7-6 în partea secundă și cu 6-1 în decisiv. Pliskova a vorbit, după meci, despre cum a fost ajutată de nervii Mihaelei.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Karolina Pliskova (26 de ani, locul 8 WTA) a fost foarte atentă la reacțiile și la stările prin care a trecut Mihaela Buzărnescu (30 de ani, locul 28 WTA) și a taxat prompt situațiile favorabile pentru ea.
"Știam că Mihaela poate deveni frustrată. În mod special, când am văzut-o frustrată la 6-3 și 4-1 pentru ea, mi-am spus: 'Uite, e o șansă să intre în panică un pic mai mult.' Putea să fie doar pozitiv pentru mine să o văd așa", a spus Karolina Pliskova, la finalul meciului de vineri, potrivit WTA Insider.
Cu 70 de victorii anul acesta, atât la simplu, cât şi la dublu, Mihaela conduce autoritar într-un top neoficial al celor mai multe succese din 2018 și povestea revenirii ei a impresionat o lume întreagă. Englezii au analizat, însă, prestațiile jucătoarei din România și au ajuns la concluzia că emoțiile cauzează căderi importante în jocul său.
Simona Halep joacă sâmbătă la Wimbledon 2018, în turul al treilea, acolo unde o întâlnește pe Su-Wei Hsieh, în jurul orei 15:00, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: mihaela buzărnescu , nervi buzarnescu , wimbledon 2018 , buzarnescu wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...