Wimbledon 2018 | Ce se întâmplă cu Buzărnescu? Englezii au descoperit cauza momentelor de cădere din jocul ei
06.07.2018, 21:11Wimbledon 2018 | Mihaela Buzărnescu a fost aproape de victoria carierei, cu cehoaica Pliskova, însă problemele de concentrare şi-au spus încă o dată cuvântul. Miki a cedat setul secund, după ce a condus cu 4-1.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Cu 70 de victorii anul acesta, atât la simplu, cât şi la dublu, Mihaela conduce autoritar într-un top neoficial al celor mai multe succese din 2018.
La Wimbledon, a avut o prestaţie frumoasă, iar aceasta putea fi încununată de o victorie în faţa Karolinei Pliskova, cap de serie numărul 7.
Până la mijlocul setului secund, Miki nu i-a oferit adversarei nicio oportunitate de a face break, iar lucrurile păreau destul de clare. Doar că din acel moment, ceva s-a rupt în jocul sportivei noastre. Bucureşteanca s-a temut poate de victorie, cert e că avantajul consistent s-a transformat într-un adevărat coşmar. A fost, aşa cum au remarcat jurnaliştii englezi, un tipar ce a apărut în jocul Mihaelei: în primul tur, cu Sabalenka, a condus cu 5-1 în descisiv, dar sportiva din Belarus s-a apropiat la 5-4 în decisiv. Din fericire, atunci Miki a avut puterea să închidă meciul.
"Buzărnescu ar trebui să evite în viitor să mai aibă un avans atât de mare. Aproape că a pierdut, după ce a condus cu 5-1 în disputa cu Sabalenka. Acum, tocmai a pierdut setul doi, după ce a avut 4-1 în faţa Karolinei Pliskova", notează englezii, pentru ca apoi să adauge: "Emoţiile avute de Buzărnescu au contat decisiv în stabilirea învingătoarei în setul secund".
În cele din urmă, Buzărnescu a cedat partida cu Pliskova, din turul trei, scor 6-3, 6-7, 1-6. Practic, de la 4-1 în setul secund, Miki a mai câştigat doar 3 game-uri.
Etichete: pliskova , wimbledon 2018 , buzarnescu wimbledon , buzarnescu wimbledon 2018 , pliskova buzarnescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...